Home Economic-Financiar INS: în învățământ și sănătate, câștigul salarial mediu net a scăzut față...

INS: în învățământ și sănătate, câștigul salarial mediu net a scăzut față de luna precedentă

DISTRIBUIŢI

Câștigul salarial mediu nominal net a urcat la 2.078 lei în luna iunie a acestui an, în creștere față de luna precedentă cu 15 lei (+0,7%), câștigul salarial mediu nominal brut urcând la 2.874 lei, cu 0,7% mai mare decât în luna mai 2016.

„În luna iunie 2016, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte)”, informează INS.

Cele mai mari creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel:
– în fabricarea băuturilor, cu 14,5%,
– în activități de editare, transporturi pe apă, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, cu 10%-12,5%,
– în telecomunicații, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, alte activități industriale, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente — între 6% și 8%,
– în extracția minereurilor metalifere, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacții imobiliare, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului — între 3% și 4,5%.

Cele mai mari scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel:
– în transporturi terestre și transporturi prin conducte, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din tutun, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), depozitare și activități auxiliare pentru transport, industria metalurgică, între 3% și 5%
– în activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio și activități de editare muzicală; activități de difuzare și transmitere de programe), activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), cercetare-dezvoltare, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor (inclusiv activități de recuperare a materialelor reciclabile; activități și servicii de decontaminare), între 1,5% și 3%.

Creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat în administrația publică (0,2%) iar scăderi în învățământ (-0,7%) și sănătate și asistență socială (-0,4%).

În învățământ câștigul salarial mediu net a fost de 1.932 lei, în iunie, iar în sănătate și asistență socială de 1.969 lei.

„Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), sume din profitul net și din alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice’, precizează INS.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.