Modificarea legii privind insolvența prevede o majorare a sumei pentru care un creditor poate cere insolvența la 45.000 lei, de la un nivel de 30.000 lei, în timp ce numărul zilelor de restanță va fi de 90 de zile, în loc de 30 de zile, a declarat, ieri, Radu Grațian Ghețea, președintele Asociației Romåne a Băncilor (ARB).
„Modificarea legii insolvenței persoanelor juridice prevede că valoarea minimă a datoriilor pentru care un creditor poate cere insolvența debitorului se majorează la 45.000 lei, de la un nivel de 30.000 lei“, a menționat Ghețea.
Propunerea de modificare a legii insolvenței a fost solicitată de comunitatea bancară, dar Ghețea a subliniat că nu ar trebui să se ajungă la această procedură, în condițiile în care debitorul poate merge la bancă pentru restructurarea creditului. Legea insolvenței a fost promulgată în 2006 și de atunci a fost modificată de mai multe ori.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane