Controlul vest-european asupra axei majore a economiei din Romania (productia si distributia petrolului, distributiile de gaze si electricitate, productia de otel si ciment, telecomunicatiile, sistemul bancar) a devenit fapt cotidian din 2005. Parasirea acestei axe majore a economiei de catre capitalul autohton, inceputa de cativa ani, s-a desavarsit in 2005. Marile proiecte de privatizari din energetica (Petrom, distributiile de gaze si electricitate), initiate in 2004, au devenit efective in 2005. In plus, perla coroanei din sistemul bancar a trecut in proprietatea grupului austriac Erste.
Un prim bilant se impune. In privinta efectelor economice propriu-zise a trecut, evident, prea putin timp pentru evaluari cat de cat concludente. Lipsesc indeosebi datele care sa permita analize cantitative. Pot fi facute doar anumite estimatii calitative asupra unor efecte certe, probabile sau posibile.
Exista insa indiscutabile efecte politice, cu implicatii mai mult sau mai putin economice. Un prim efect, care s-a vazut foarte repede, a fost scoaterea Romaniei de sub amenintarea activitatii clauzei de salvgardare tocmai la capitolul concurenta, unde Romania, dintre capitolele economice ale negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, era cotata la Bruxelles a sta cel mai prost. Transferul distributiilor de gaze si electricitate in mainile unor firme vest-europene a fost considerat fundamental la Bruxelles pentru practicarea unor reguli de piata in cel mai important dintre domeniile in care aceste reguli erau in Romania doar o nazuinta din cauza neplatii consumului de energie de catre intreprinderi de stat si societati private cu protectie politico-clientelara. Dupa cum dovedise practica, se parea ca nu se va putea altfel decat prin vanzarea distributiilor catre companii straine sa se puna capat acestor neplati, care constituiau poate cea mai grava distorsionare a relatiilor de piata, a concurentei loiale in Romania. Se prezuma ca noii proprietari vest-europeni nu vor mai accepta rau-platnici, taindu-le aprovizionarea, ceea ce nu se intampla pana acum cu intreprinderile de stat si chiar cu unele societati private cu protectie politico-clientelara.
Dintr-o data, agenda aderarii a fost reasezata, in prim plan trecand probleme politice sau conexe acestora. Excluderea practic a economicului din arealul discutiilor privind aderarea are determinari precise. In conditiile preluarii controlului economiei de catre vest-europeni a devenit cam caraghios sa se judece de la Bruxelles incompatibilitatile aderarii. Numai ca in acest fel s-a ajuns la situatia bizara de a se discuta in legatura cu aderarea probleme politice, si nu probleme economice cruciale. Pentru ca totusi nu aspecte politice pe care le tot agita oficiali – parlamentari sau demnitari – vest-europeni sunt cel mai importante in privinta aderarii, ci problemele economice, incompatibilitatile din acest domeniu, precum absenta unei convergente reale cu tarile Uniunii Europene, imensa populatie ocupata in agricultura sau gradul inalt de saracie.
Bizare apar si semnalele complet contradictorii pe care Romania le primeste in privinta aderarii. Acestea sunt insa explicabile si nu trebuie vreo filozofie de a le deslusi subintelesul opozit. Cei din tarile al caror capital a preluat pozitii puternice in economia (fosta) romaneasca sunt rezervati cu criticile, isi exprima sperante cu privire la aderare si fac chiar promisiuni de a oferi sprijin in acest sens. In schimb, de la cei din tarile al caror capital nu a preluat mai nimic in Romania vin acuzatii si cereri de amanare, suspendare sau revocare a aderarii pe motive, toate politice, reale sau chiar inventate: coruptia institutionalizata si lipsa de progrese in combaterea acesteia, nerespectarea drepturilor minoritatilor (cand partidul minoritatii principale este la guvernare!), colaborationismul cu CIA in presupuse anchetari cu tortura ale unor prizonieri islamisti acuzati sau suspectati de activitati teroriste. De unde si vorba: interesul poarta fesul!
