– La momentul numirii, acestuia i s-a permis ca experienta de deputat sa fie asimilata cu vechimea propriu-zisa in activitatea financiar-bancara sau de asigurari
Peste trei saptamani, parlamentul va trebui sa se pronunte daca mandatul unuia dintre membrii consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Ion Lazia, va fi prelungit sau nu. Studiind Legea 32 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor (publicata in MO 148/10.04.2000) si coroborand-o cu documente aflate in posesia noastra, -Curentul- a descoperit ca Ion Lazia a activat timp de doi ani in consiliul CSA desi, normal, nu ar fi avut acest drept. Cu toate acestea, ex-deputatul FDSN, ApR, PDSR, PNL din perioada 1990-2000, a reusit in 2001 sa-si asigure (la recomandarea PNL si cu binecuvantarea parlamentului) un fotoliu caldut in CSA.
Parlamentarul, asimilat bancherului
Conform Legii 32/2000, membrii consiliului CSA trebuie sa indeplineasca mai multe conditii pentru a primi acceptul parlamentului sa acceada in acest for. Una dintre conditiile impuse de lege este aceea ca membrii consiliului CSA -sa fie cetateni romani cu domiciliul in Romania, cu o buna reputatie si pregatire profesionala si o vechime de cel putin cinci ani in activitatea financiar-bancara si/sau de asigurari si reasigurari-. Cu toate acestea, desi nu indeplinea stricto sensu conditia mentionata, Ion Lazia a ajuns in consiliul CSA. Cum? Folosind o chichita. Adica interpretand Legea 32/2000!
Din documentele aflate in posesia noastra, Ion Lazia a absolvit in anul 1976 Scoala de Specializare Postliceala de Posta si Telecomunicatii din Bucuresti, obtinand calificarea de electromecanic. Dupa aceasta perioada, domnia sa a lucrat pana in iulie 1988, avand aceasta calificare, in cateva institutii de stat (Directia Regionala de Televiziune Bucuresti si Oficiul de Gospodarire a Apelor Tulcea). Din decembrie 1988, o data cu absolvirea ASE Bucuresti – Facultatea de Planificare si Cibernetica Economica (din datele pe care le detinem, la forma de invatamant -fara frecventa-), Lazia a devenit economist gradul I la OGA Tulcea, functie in care a activat pana in 1990 cand a devenit deputat FDSN. Ulterior, pana in anul 2000, a fost, asa cum am precizat anterior, parlamentar in Camera Deputatilor, din partea mai multor partide politice. Ca atare, conform constrangerilor impuse de Legea 32, Lazia n-ar fi putut fi nici macar propus pentru a candida in consiliul CSA. Cu toate acestea, in 2001, ex-deputatul a primit acceptul parlamentului de a fi una dintre persoanele care conduc destinele asigurarilor. Motivul: experienta acumulata in calitate de deputat a fost asimilata vechimii de minimum o jumatate de deceniu in activitatea financiar-bancara si/sau de asigurari si reasigurari necesara pentru a intra in CSA! De remarcat si faptul ca Lazia se va prezenta in data de 26 mai a.c. la CSJ, deoarece este subiectul unui dosar penal (3049/2002) care se judeca pe fond si in care fostul deputat este judecat pentru fals in declaratii, fals intelectual si evaziune fiscala.
-Zic ca am destula experienta-
-Eu am fost intre 1990 si1992 membru in Comisia economica, iar intre 1992 si 2000 am fost in Comisia de munca si protectie sociala. In 1995, am fost in Germania intr-un schimb de experienta vizand asigurarile de sanatate. Deci, cam tot ce a insemnat domeniul de asigurari, zic ca am destula experienta. Acesta a fost si punctul de vedere pe care l-au acceptat parlamentarii. Eu nu am fost numit printr-un examen, ci printr-o decizie a parlamentului. Consider ca decizia a fost luata intemeiat. Pozitia, bineinteles privita din afara, se poate crede ca n-a fost corecta… Eu si acum consider ca sunt compatibil, tinand cont ca puteam, spre exemplu, ca si alti colegi parlamentari, sa-mi pun cartea de munca la o societate bancara si sa am 11 ani experienta in banca si eram si detasat la parlament. Se putea considera vechime in sistem bancar, ca nu ma putea da nimeni la o parte… Consider ca experienta mea in domeniu este compatibila-, a declarat Lazia. Pentru a ne demonstra ca -experienta- acumulata in tinerete ca fost electromecanic si apoi ca deputat a fost benefica dezvoltarii pietei autohtone a asigurarilor, Lazia ne-a rugat sa luam -puncte de vedere si aprecieri fata de modul in care mi-am desfasurat activitatea in cadrul CSA-. Interesant este ca desi a incercat sa ne convinga de faptul ca legea nu a fost incalcata la numirea sa, Lazia a recunoscut totusi ca -trebuie judecat daca se respecta intru totul litera legii-. Cat despre dosarul penal de la CSJ al carui subiect este, Lazia a lasat sa se inteleaga ca detine suficiente dovezi care atesta nevinovatia sa. Vom reveni.