Agentia Japan International Cooperation Association (JICA) recomanda, in master-planul de dezvoltare a Portului Constanta, construirea unui terminal de cereale care sa sprijine exportul, precum si extinderea terminalului de containere de pe molul II Sud al portului, informeaza Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta (CNAPMC).
Terminalul de cereale ar urma sa fie amplasat, cel mai probabil, pe molul III al portului, pe o suprafata totala de sase hectare si va avea loc o capacitate de doua milioane de tone pe an. Licitatia pentru constructia terminalului ar putea avea loc in 2006, iar cea pentru desemnarea firmei care va dobandi statutul de operator al acestuia, in 2008.
Realizarea terminalului de cereale, precum si construirea unui terminal de barje au fost selectate ca proiecte prioritare pentru dezvoltarea Portului Constanta pe termen scurt, apreciindu-se ca ambele proiecte sunt viabile din punct de vedere economic si financiar.
Studiul JICA mai recomanda imbunatatirea facilitatilor de transport pe caile de navigatie interioare si prezinta o serie de aprecieri legate de administrarea si managementul portuar. In acest sens, sunt mentionate reducerea procedurilor vamale, normalizarea taxei de inchiriere a terenurilor, minimizarea riscului de proiect, formularea de catre CNAPMC a unui plan al portului si introducerea sistemului informatic unificat in port. Aceste recomandari au fost facute in concordanta cu Cartea Verde a Porturilor Maritime si Infrastructurii Maritime emisa de Comisia Europeana in decembrie 1997.
Planul de dezvoltare a Portului Constanta este finantat de Guvernul Japoniei, prin Agentia JICA, si realizat de catre o echipa de specialisti japonezi. Pana in prezent, specialistii JICA au realizat un plan de dezvoltare pe termen lung, pana in anul 2020, un plan de dezvoltare pe termen scurt, pana in anul 2010, si au intocmit un studiu de fezabilitate.
Membrii echipei de studiu JICA, reprezentantii CNPAMC, cei ai MLPTL, precum si ai societatilor de operare portuara s-au intalnit, joi, in cadrul unui seminar unde a fost prezentata schita de raport final asupra proiectului de dezvoltare a Portului Constanta.
Home Economic-Financiar Japonezii recomanda construirea unui terminal de cereale in Portul Constanta