Home Economic-Financiar La Bursa din Sibiu s-au realizat tranzactii de 202 miliarde de lei

La Bursa din Sibiu s-au realizat tranzactii de 202 miliarde de lei

DISTRIBUIŢI

In luna aprilie 2001, prin sistemul electronic de tranzactionare al bursei din Sibiu, s-au derulat tranzactii futures si options in valoare totala de 202 miliarde de lei. In cele 20 sesiuni ale lunii s-au realizat 15.200 contracte la termen, cu 31 procente mai multe decat in aceeasi luna a anului trecut. Dintre acestea, 11.696 contracte au fost realizate in piata futures, iar 3.504 in piata optiunilor.

Piata cu cel mai mare grad de lichiditate a fost in luna precedenta, ca si in lunile anterioare, cea in care este tranzactionat contractul futures pe paritatea dintre euro si dolar. In aceasta piata s-au realizat aproape 1.000 de tranzactii, fata de 295 tranzactii cat s-au incheiat in luna a patra a anului 2000. Participantii la piata la termen apreciaza in mod deosebit acest contract a carui volatilitate, generata de fluctuatiile euro in raport cu dolarul american, favorizeaza tranzactiile speculative intra-day. Din cele 6.222 contracte euro/dolar realizate in cursul lunii trecute, cele pentru scadenta la o luna s-au tranzactionat la preturi cuprinse intre un minim de 0,8785, in sesiunea din 18 aprilie, si un pret maxim de 0,9070 atins in sedinta desfasurata in 5 aprilie. In ultima parte a lunii, interesul brokerilor si al traderilor sibieni s-a indreptat intr-o buna masura spre contractul euro/dolar scadent in luna mai.

Piata futures leu/dolar a fost vizata cu predilectie de catre hedgeri, care au realizat aici tranzactii futures pentru scadentele aprilie si mai. Cursul de schimb a fost corect anticipat de catre operatori, pretul de cotare al primei sedinte de tranzactionare a lunii, cea din 2 aprilie, fiind de 28.225 lei/dolar, in timp ce cursul oficial comunicat de BNR la 30 aprilie era de 28.214 lei/dolar. Pentru sfarsitul lunii mai se estimeaza un curs de 28.805 lei/dolar.

In piata leu/euro s-au incheiat tranzactii pentru scadente mai indepartate, mergand pana la finele lunii iulie. Un euro a fost cotat pentru aceasta scadenta la pretul futures de 28.200 lei. Evolutia fluctuanta a monedei unice europene determina un interes ridicat pentru piata futures leu/euro in care au fost deschise 1.000 de pozitii pentru scadenta iunie si alte 1.000 de pozitii pentru scadenta 31 iulie.

In luna aprilie au mai fost tranzactionate 75 contracte futures DESIF 1 care au ca suport valoarea la BVB a actiunilor SIF 1 Banat-Crisana, fiind preferata scadenta mai.

Optiunile realizate in luna aprilie au fost cele care au ca suport contractele futures cel mai activ tranzactionate la BMFMS: leu/euro, leu/dolar si euro/dolar. Dintre cele 3.504 optiuni tranzactionate, 2.525 au avut ca suport contractul leu/dolar, in timp ce in piata leu/euro s-au realizat 420 optiuni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.