Home Economic-Financiar La Daewoo Craiova miroase a greva

La Daewoo Craiova miroase a greva

DISTRIBUIŢI

Sindicalistii de la uzina craioveana Daewoo Automobile si-au anuntat ieri decizia de incepere a unei campanii de strangere de semnaturi in vederea declansarii conflictului de munca, ce are putea culmina cu o greva generala.

Revendicarile protestatarilor sunt de natura baneasca, mai ales ca in acest an Daewoo a raportat vanzari record pe piata romaneasca de autoturisme. Ei cer, in primul rand, majorarea salariilor cu 30% si indexarea lunara a acestora, cu un procent egal cu rata inflatiei. O alta revendicare vizeaza majorarea asa-numitului -spor de banda- de la 5%, cat este in prezent, la 15%. Acest spor este acordat muncitorilor care lucreaza pe banda de asamblare a autovehiculelor si care, in ultima perioada, au lucrat din plin, ca urmare a cresterii productiei. In fine, se solicita administratiei majorarea cuantumului primelor la 40% din salariul net, fata de 30%, cat este in prezent.

Potrivit liderului sindical Marian Popescu, este posibil sa se ajunga la greva, intrucat administratia societatii a dat dovada de inflexibilitate in cursul negocierilor purtate cu sindicalistii. De altfel, nici cu presa nu au fost mai flexibili reprezentantii patronatului, acestia refuzand sa faca orice fel de comentariu legat de intentia muncitorilor de a intra in greva. Directorul pentru relatii publice al societatii, Valeriu Tones, ne-a spus ca, deocamdata, administratia nu are nici un punct de vedere oficial in ceea ce priveste posibila intrerupere a lucrului.

-In primul rand, vom recurge la actiuni de strada in Craiova. Apoi, vom merge pana la capat-, ne-a declarat dl Popescu. Liderul sindical a mai solicitat APAPS sa-si trimita Corpul de control la uzina craioveana, pentru a verifica modul cum sunt cheltuiti banii de catre administratori. APAPS este actionar semnificativ la Rodae Automobile Craiova, unde detine 49% din capitalul social. Sindicalistii spun ca au mari suspiciuni in ceea ce priveste modul in care sunt utilizate fondurile uzinei, insa nu au vrut sa ofere amanunte, deocamdata.

La uzina craioveana producatoare de automobile lucreaza in prezent 3.700 de salariati, care, potrivit lui Marian Popescu, sunt toti decisi sa sustina revendicarile sindicatului si sa mearga pana la capat. In urma cu o luna, sindicalistii au pichetat si reprezentanta Daewoo din Bucuresti, fara ca acest protest sa determine vreo rezolvare a revendicarilor.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.