-Trebuie sa cream mecanismele pentru a atrage aproximativ un miliard si jumatate de euro prin Protocolul de la Kyoto-. Declaratia apartine ministrului mediului si ceea ce domnia sa numeste -atragerea- sumei respective de bani nu inseamna altceva decat vinderea catre doritori a unei parti din cotele de aer curat ce au revenit Romaniei in baza mentionatului Protocol de la Kyoto. Dupa axa majora a economiei, de la petrol la banci, aerul ar fi la rand la vanzare!
Controversatul Protocol de la Kyoto, negociat sub egida ONU, a reprezentat fara indoiala un pas important inainte in lupta impotriva poluarii la nivel planetar, indeosebi impotriva noxelor responsabile de fenomenul atat de daunator, cu efecte deja sesizabile, al incalzirii globale. Prin Protocol, 141 de stat semnatare – inclusiv Romania – s-au angajat, in 1997, sa reduca in medie cu 8% pana in 2012, prin comparatie cu 1990, emisiile de gaze ce stau la originea asa-numitului efect de sera, reducerile vizand cei trei principali -agenti- poluanti: dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4) si oxizii de azot (N2O). Mai mult, tarile lumii au primit un fel de drepturi de aer curat si, prin comparatie cu emisiile de gaze de care se fac de fapt responsabile, sunt fiecare in situatia de a fi sau sub cotele sau peste cotele stabilite. Diferentele pot face obiect de tranzactii comerciale. Cei care emit peste ceea ce ar avea dreptul pot cauta, contra cost, sa gaseasca, pentru a-si continua emisiile de gaze, disponibilitati de aer curat la cei care au emisii de gaze sub ceea ce ar constitui dreptul lor.
Din 2006 se deschid tranzactiile in Europa si se estimeaza ca tona de CO2 ar putea ajunge sa fie vanduta/cumparata cu 4-10 euro. Romania este in pozitia de furnizor de aer curat, caci, din cauza dezindustrializarii cunoscute in perioada tranzitiei, emite noxe sub cotele la care ar avea dreptul. Chiar si numai de la semnarea Protocolului in 1997, emisia de noxe din Romania a scazut cu 60%. Una peste alta, Romania are disponibile pentru eventuale transferuri catre doritori (respectiv mari poluatori, adica tari industrial dezvoltate) cateva zeci de milioane tone de dioxid de carbon anual. Iar pentru o prima perioada de transfer de drepturi de emisii (2008-2012), exista aproximativ 200 milioane tone de drepturi de emisie ce ar putea fi vandute.
Vinderea drepturilor de aer curat ar fi un corolar al tranzitiei romanesti. Dupa ce in perioada de tranzitie ne-am dezindustrializat, am vinde pentru viitor dreptul de industrializare celor care nu s-au dezindustrializat in cursul acestei perioade. Ceea ce ar fi o realizare remarcabila. Si va fi chiar o pura bataie de joc daca vom face vanzarea pe bani, in masura in care transferul se poate executa si contra utilarii antipoluare. Conformarea la normele europene de mediu este o conditie a apartenentei la Uniunea Europeana si nota de plata pentru aceasta conformare se ridica la nici mai mult, nici mai putin decat vreo 30 miliarde de euro pana in 2011.
Nimeni nu stie insa cum vor evolua tranzactiile in domeniu, caci eventuala tentatie romaneasca de a vinde aer curat altora se va lovi de presiunea contrara venind dinspre partea vest-europeana de a-si -relocaliza- industria poluanta in Est, un amplasament favorit urmand a fi tocmai Romania, deocamdata mai putin poluata.
