Home Economic-Financiar Leul s-a întărit cel mai mult față de ultimele șase luni

Leul s-a întărit cel mai mult față de ultimele șase luni

DISTRIBUIŢI

Cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut la 4,4340 lei/euro și a atins cel mai redus nivel din ultimele șase luni, într-o piață unde cotațiile au coborât până aproape de 4,43 lei/euro, în cadrul unor tranzacții cu volume foarte reduse.

Rata de schimb leu/euro afișată vineri este cu 1,63 bani (0,37%) mai mică decât nivelul de miercuri, de 4,4503 lei/euro. Un curs sub cel de vineri a fost publicat de BNR pe 7 noiembrie, când euro a fost cotat la 4,4331 lei.

Cursul de referință leu/dolar a scăzut, vineri, cu 2,03 bani (0,63%), de la 3,2194 unități la 3,1991 unități. O paritate mai redusă decât cea de vineri a fost atinsă cel mai recent în 14 noiembrie 2011, dată când dolarul a fost cotat la 3,1707 lei.

Leul s-a întărit, vineri, și față de francul elvețian, rata de schimb coborând cu 1,12 bani (0,31%), de la 3,6488 lei/franc la 3,6376 lei/franc. O cotație mai mică decât cea de vineri a fost înregistrată în 8 ianuarie 2014.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

În prima parte a ședinței de marți cotațiile au scăzut până la 4,4370 lei/euro, pentru prima dată în ultimele cinci luni, însă apoi cursul s-a întors ușor peste 4,45 lei/euro. Fluctuațiile au venit pe cel mai ridicat rulaj din ultimele două luni, potrivit dealerilor, care au afirmat atunci că volumul de tranzacționare în creștere ar putea să fi fost determinat de vânzări de valută și constituirea de depozite în lei sau de unele companii care au vândut euro și au cumpărat lei.

Rata de schimb a fluctuat ușor miercuri în jurul nivelului de 4,45 lei/euro, iar în prima oră a sesiunii de vineri, paritatea a coborât din nou sub 4,44 lei/euro, cel mai redus nivel tranzacționat în prima parte a zilei fiind de 4,4310 lei/euro.

 

„Leul a continuat să se întărească, avansând miercuri cu circa 0,5% până la maximele lunii noiembrie, dincolo de 4,43/euro, și a rămas în preajma acestor niveluri, într-o ședință cu lichiditate foarte scăzută ieri, când piața locala a fost închisă. Dacă recenta întărire a leului s-a petrecut pe fondul unor evoluții mixte în regiune, de această dată a avut loc odată cu scăderea randamentelor pentru titlurile de stat lei, sugerând un interes în creștere din partea nerezidenților pentru instrumentele datoriei publice în lei. Continuăm, totuși, să credem că leul nu se va îndepărta semnificativ de nivelul de 4,45/euro în perioada următoare, întrucât BNR ar putea prefera un tipar al leului similar cu cel din trimestrul al patrulea al 2013, așa cum a sugerat în trecut”, au afirmat analiștii ING Bank, într-o notă transmisă vineri.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.