
Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri în primul guvern condus de Victor Ponta, a devenit noul președinte al Consiliului de Administrație al companiei CFR SA. Asta după ce Niels Schnecker, realizator de programe la Antena 3, a refuzat funcția propusă.
Isar a fost remaniat din primul Cabinet Victor Ponta la doar două luni după ce fusese numit în funcție. Nu ar fi fost prima dată. În 2008, Banca Națională a României l-a expulzat dintr-o funcție de conducere, dupa ce a fost acuzat de un atac speculativ asupra leului.
În luna noiembrie, Isar era membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, iar, în octombrie, figura și în Consiliul de Administrație de la Tarom.
CFR S.A. este controlată în proporție de 100% de către statul român, prin Ministerul Transporturilor.