Noua lege privind spălarea banilor a intrat în vigoare pe 22 iulie 2019 și în termen de 180 de zile de la această dată, adică până pe 17 ianuarie 2020 foarte mulți profesioniști au obligația să desemneze una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea legii 129/2019, cu precizarea naturii și limitelor responsabilităților încredințate, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, exclusiv în format electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta.
Am întrebat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cum trebuie desemnate persoanele responsabile.
Formularul se generează automat prin completare pe site-ul onpcsb.ro, la rubrica „Rapoarte on-line” – subrubrica „Raportare on-line”.
De salutat este faptul că „precizarea naturii și limitelor responsabilităților încredințate” se face prin bifarea variantelor disponibile pe site și nu trebuie profesioniștii să le formuleze când completează. Folosiți Mozila Firefox, altfel pot apărea probleme la generarea formularului.
Am testat site-ul și completarea s-a dovedit a fi una foarte simplă, informațiile solicitate fiind cele uzuale de identificare. Singura inexactitate pe care am observat-o în softul de desemnare este că formularul se generează cu presupunerea că obiectul de activitate în baza căruia îl completezi este și cel principal. Această presupunere este valabilă la avocați, experți contabili, notari, bănci dar la agenții imobiliari, comercianții care vând de mai mult de 10.000 EURO numerar sau consultanții de afaceri, obiectele respective de activitate pot fi și secundare.
Odată generat, formularul trebuie să ajungă în original semnat și ștampilat la sediul ONPCSB de unde se va elibera o parolă cu care persoanele desemnate se vor conecta pe site să facă raportări. Softul e conceput înainte de a dispărea obligativitatea aplicării ștampilei și înainte de OUG 49/2017 care prevede că „fapta de a solicita persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat, precum și entităților fără personalitate juridică aplicarea ștampilei pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri, săvârșită de către persoana din cadrul unei instituții sau autorități publice, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acesteia, conform prevederilor legale.”
IT-iștii care au actualizat softul cu numărul noii legi nu au făcut-o și în privința ștampilei, așa că softul cere dar nu poate fi băgat în comisia de disciplină. Cu siguranță că niciun angajat de la ONPCSB nu va respinge formularul depus doar cu semnătura.
Nerespectarea obligației de desemnare se sancționează cu amendă de până la 150.000 RON pentru persoanele fizice și cu amendă de până la 150.000 de RON la care se adaugă 10% din veniturile ultimului an fiscal încheiat.
Amenzile în cazul nereportărilor prevăzute de noua lege a spălării banilor pot ajunge și la 5.000.000 RON.
Ce profesioniști trebuie să completeze formularul
Intră sub incidența prezentei legi următoarele entități raportoare:
- a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine;
- b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;
- c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
- d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
- e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
- f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
- g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f);
- h) agenții imobiliari;
- i) alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), agenții și distribuitorii instituțiilor emitente de monedă electronică și instituțiilor de plată, inclusiv cei ai instituțiilor din alte state membre care prestează servicii pe teritoriul României ori punctul central de contact, după caz, respectă obligațiile legale în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.
(3) În aplicarea alin. (2), instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile de plată le impun contractual agenților și distribuitorilor prin care prestează servicii pe teritoriul României conformarea la prevederile din prezenta lege și din reglementările emise în aplicarea acesteia și stabilesc mecanismele de conformare.