Investitorii care mizau pe restabilirea trendului pe SIF 1 Banat-Crisana si SIF 3 Transilvania ca urmare a aprobarii majorarii de capital social mai au de asteptat: Adunarile Generale Extraordinare ale Actionarilor (AGEA) covocate sambata, 29 aprilie, nu au intrunit cvorumul necesar. SIF Transilvania urma sa-si majoreze capitalul social cu 27,3 milioane de lei, pana la 81,9 milioane de lei, prin capitalizarea profitului si acordarea de actiuni gratuite, iar SIF 1 – cu 27,44 milioane de lei, pana la 82,327 milioane de lei. Astfel, in lipsa unui cvorum de minimum 50%, societatile vor acorda dividende in numerar in loc de actiuni gratuite. Cei care detin actiuni la SIF 1 vor primi, pentru anul 2005, un dividend brut de 5 bani/actiune, egal cu valoarea pentru 2004, iar actionarii SIF Transilvania vor primi un dividend tot de 5 bani/actiune, dar mai redus decat cel pentru 2004 (6,5 bani/actiune). Si SIF 5 Oltenia a stabilit un dividend brut de 6 bani/actiune, mai mic decat cel acordat pentru anul precedent, de 6,5 bani/actiune. SIF 2 Moldova a anuntat o valoare a dividendelor de 6,7 bani/actiune, fata de 6 bani acordat pentru 2004, iar SIF 4 va distibui un dividend brut de 6 bani, fata de 5 bani in 2004. Pe ordinea de zi a adunarilor desfasurate sambata au fost incluse si bugetele de venituri si cheltuieli pentru 2006, stabilirea termenului de plata a sumelor cuvenite ca dividende actionarilor sau informari privind pozitia Consiliului Reprezentantilor Actionarilor in procesul de privatizare a BCR.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















