In urma cu aproape o luna, o alta firma condusa de afacerista vasluiana Maricica Iovita a ajuns in atentia Administratiei Finantelor Publice a sectorului 5 al Capitalei. Este vorba de societatea Mondial Tranzit, firma care s-a plimbat cu datorii de zeci de miliarde de lei de la Vaslui la Iasi, si mai apoi la Bucuresti, in sectorul 5. Conform finantistilor ieseni, Mondial Tranzit are datorii de peste 16,4 miliarde de lei. Prin aceasta firma, Maricica Iovita a cumparat societatea barladeana Iris SA si tot prin Mondial Tranzit, care a mandatat mai multe persoane fizice, a fost cumparata cu banii jos, societatea Muntenita SA Vaslui.
Mondial Tranzit a facut de-a lungul ultimilor ani obiectul unor controale si verificari, care au scos la iveala grave nereguli: evaziune fiscala, fals, bancruta frauduloasa etc.
La jumatatea anului 2000, Ministerul Finantelor, prin Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui, a formulat o plangere penala, adresata Parchetului de pe langa Tribunalul Vaslui, impotriva Maricicai Iovita, in calitate de actionar unic si director general al societatii vasluiene Mondial Tranzit SA Vaslui. Departamentul de control al guvernului dispusese efectuarea controlului fiscal la mai multe societati patronate de Maricica Iovita, controlul fiind efectuat de inspectori de specialitate din Vaslui si comisari ai Garzii Financiare locale si centrale. Au fost constatate aspecte grave de evaziune fiscala, bancruta frauduloasa. De asemenea, s-au constatat restante mari la plata TVA si a impozitului pe profit, precum si nereguli privind impozitul pe dividende.
Toate aceste aspecte reclamate la acea data politiei judetene si Parchetului au ramas fara raspuns, Mondial Tranzit fiind obligata in urma unei decizii irevocabile a Curtii de Apel Iasi, pronuntata pe 19 iunie 2003, la plata tuturor datoriilor inregistrate in 2000, la data controlului, precum si a penalizarilor aferente.
In urma cu aproape o luna, Mondial Tranzit, societate la care Maricica Iovita a fost actionar unic si director general, a ajuns in atentia Administratiei Finantelor Publice a sectorului 5 al Capitalei. Firma s-a plimbat cu datorii de zeci de miliarde de lei de la Vaslui la Iasi si mai apoi la Bucuresti, in sectorul 5. Conform finantistilor ieseni, Mondial Tranzit are datorii de peste 16,4 miliarde de lei. Prin firma Mondial Tranzit, Maricica Iovita a cumparat societatea barladeana Iris SA si tot prin aceasta firma, care a mandatat mai multe persoane fizice, a fost cumparata cu banii jos, la usa fabricii, societatea Muntenita SA Vaslui.
Sustragere de la plata TVA, prin jonglerii cu facturi
Finantistii vasluieni au descoperit probleme la Mondial Tranzit inca din 1998, societatea inregistrand la finalul anului 1998, in evidenta contabila, un impozit pe profit de 391,7 milioane de lei, in timp ce organele de control au stabilit ca impozitul pe profit se ridica la 898,3 milioane de lei. Diferenta de peste 500 milioane de lei provenea dintr-un comision aferent unui contract de leasing neinregistrat in 1998, din folosirea unor facturi fiscale care contraveneau legislatiei in vigoare si din depasirea cheltuielilor cu diurna.
Si in contabilitatea aferenta anului 1999, organul de control a stabilit o diferenta in plus de impozit pe profit de 440 milioane de lei.
Dar cea mai importanta -gaura- la buget a fost facuta prin necalcularea si neinregistrarea in evidenta contabila a TVA in valoare de 613,15 milioane de lei, aferenta avansurilor primite de la alta societate patronata de Maricica Iovita, SCMP Iris SA Barlad, in suma de 3,4 miliarde de lei.
-In legatura cu avansul de 3.400.000.000 lei primit de la SCMP Iris SA Barlad, facem precizarea ca SC Mondial Tranzit SA Vaslui nu l-a mai stins cu grau pentru panificatie, asa cum era destinatia avansului, ci cu o combina Klass (…). Din cele 3.400.000.000 lei primite ca avansuri de la SCMP Iris Barlad, 1.200.000.000 au ajuns in contul SC Mondial Tranzit SA Vaslui prin intermediul SC Perla SRL Vaslui. (…) Rezulta ca SC Perla SRL Vaslui, in aceasta tranzactie comerciala, a fost un intermediar care a mijlocit virarea sumei sus-mentionate si ca intre aceasta si SCMP Iris Barlad nu a avut loc un transfer de proprietate asupra unor bunuri, in speta grau pentru panificatie, aspect care constituie fals in contabilitate-, se arata in raportul de control.
Impozitul pe profit, diminuat si prin avansurile incasate personal de Iovita
Pe durata controlului, Maricica Iovita a refuzat sa puna la dispozitia organelor de control actele in original referitoare la aceste tranzactii si sa dea explicatiile solicitate.
Fentarea bugetului de stat privind plata impozitului pe profit a fost posibila si prin incasarea, de catre patroana de la Mondial Tranzit, a unor avansuri uriase. Numai in 1999, Maricica Iovita a incasat avansuri in valoare de 2,89 miliarde de lei, la data finalizarii controlului – mai 2000 -, avansurile nejustificate cifrandu-se la 1,17 miliarde de lei.
Organele de control au considerat ca, -daca aceste avansuri ar fi fost folosite in activitatea comerciala, profitul ar fi fost mult mai mare. Justificarea avansurilor primite nu a fost facuta cu aprovizionari de marfuri si bunuri pentru unitate, ci prin restituire de bani. Acest mecanism de folosire a anumitor sume de bani in interes personal constituie bancruta frauduloasa-.