Laurentiu Anghel ocupa, din august anul trecut, functia de director de marketing, in cadrul companiei Cotnari. Dupa absolvirea Facultatii de Economie si Administrare a Afacerilor, specializarea Economie si Gestiunea Produselor Agroalimentare, din cadrul Universitatii -Alexandru Ioan Cuza- din Iasi, a urmat cursuri postuniversitare, orientate pe domeniul Agrobusiness. A ocupat functia de coordonar outdoor si apoi director-zona, pe publicitate exterioara, la compania Romanian Billboard Network SA. A cochetat cu marketingul inca din 1999, cand a fost consultant pe probleme de specialitate la -Opinia Studenteasca- din Iasi.
– Care sunt atributiile unui director de marketing? Ce presupune, mai exact, aceasta functie?
– Functia de director de marketing presupune coordonarea intregii activitati de marketing a firmei, mai exact a celor patru P, care inseamna Produs, Pret, Promovare, Plasament .
– Credeti ca la noi conceptul de marketing este dezvoltat destul de mult?
– Din pacate, nu. Pentru multe firme, si nu ma refer aici la cele mari, strategia de marketing se limiteaza la promovare, eventual pret.
– De cat timp este nevoie pentru a deveni un bun director de marketing?
– Depinde de la persoana la persoana. Oricum, pentru a ajunge la un post de conducere este nevoie de minimum trei-patru ani.
-Strategia pleaca de la intrebarea cum pot sa satisfac nevoile consumatorului-
– Credeti ca teoria invatata in scoala ajuta la ceva? De fapt, cat din teorie este valabil si in practica?
– Bineinteles ca teoria e importanta, ea constituie baza oricarei dezvoltari manageriale ulterioare. De multe ori, ceea ce invatam in scoala nu corespunde cu realitatea din piata. Anacronismul a ceea ce se invata in scoala este o problema ce devine acuta imediat ce vii in contact cu ceea ce inseamna in realitate sa faci marketing.
– Ce inseamna o strategie de marketing?
– O strategie de marketing pleaca in primul rand de la intrebarea: cum pot sa satisfac nevoile consumatorului meu. O strategie este o imbinare de tehnici, directii ce vizeaza realizarea unui anumit scop.
– Care este locul marketingului intr-o afacere?
– Dupa parerea mea, este aspectul cel mai important. Cred ca s-a depasit perioada in care pe primul loc era principiul de a produce. Marketingul prin parghiile sale vinde produsul. Marketingul se ocupa de satisfacerea consumatorului, oferindu-i nu doar un produs, ci o satisfactie.
– In ce constau strategiile de marketing ale firmei dvs. pe termen mediu si lung?
– Fiind vorba de strategii, nu pot detalia, dar in principal este vorba de strategii ce vizeaza marirea cotei de piata a companiei COTNARI SA, pregatirea pentru atingerea standardelor ce trebuie atinse in vederea alinierii tarii noastre si, implicit, a produselor la cerintele pietei europene. Toate aceste strategii vor avea ca rezultat satisfacerea consumatorului nostru. In acest moment avem in derulare Campania de vara, pe litoral. Pe aceasta cale doresc sa-i invit pe toti consumatorii nostri, si nu numai, sa urmareasca caravanele COTNARI de pe litoral.
-Piata vinului necesita investitii imense-
– Care sunt principalii competitori de pe piata ai firmei dvs.?
– Ultimul studiu realizat de MetroMedia Transilvania arata ca principalii nostri competitori de pe piata sunt Murfatlar Romania si Jidvei.
– Cum aveti de gand sa contracarati aparitia unor noi firme de profil?
– Piata vinului nu este o piata in care se intra prea usor. Investitiile sunt imense: infiintari de plantatii, tehnologizare etc. Numai intretinerea unui hectar de vita-de-vie ajunge la 20.000 de euro. Iar o vita-de-vie intra pe rod dupa patru-cinci ani de la plantare. Tinand cont de cele de mai sus, cred ca nu multi se vor incumeta sa investeasca in acest domeniu. Pe de alta parte, concurenta in domeniu este benefica, pentru ca astfel cel mai multumit va iesi consumatorul. Din pacate, exista la noi firme de profil care-si fac un obicei din a copia marci cunoscute de vin si care aduc un prejudiciu pietei vinului, dar mai important decat atat, consumatorului care si asa nu este educat in ceea ce priveste consumul de vin. COTNARI a reusit sa se protejeze partial prin aplicarea pe produsele sale a unei holograme tridimensionale, urmata de o puternica campanie media de informare.
– Care sunt ultimele investitii pe care le-ati facut?
– Ultimele investitii au constat in replantari de vita-de-vie – 100 ha – si retehnologizari. Urmeaza in cursul acestui an si anul urmator investitii de cateva milioane de euro in utilaje.
-Se intrevede segmentarea clara a pietei-
– Ce tendinte se intrevad pe acest segment de piata?
– Tendintele pietei merg cu precadere spre orientarea consumatorului catre vinuri de calitate, dar si segmentarea clara a pietei: vinuri DOC – vinuri de calitate inferioara, vinuri originale – falsuri.
– Va ocupa mult timp meseria pe care o practicati? Cu ce va umpleti timpul liber?
– Marketingul este un domeniu in care ori te implici total, ori mai bine renunti. 24 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, 365 zile pe an – coordonatele unui om de marketing adevarat. Timpul liber inseamna o partida de tenis de camp, o carte buna, o drumetie la munte. Totul impreuna cu familia.
– Vinul de Cotnari este unul cu traditie in tara noastra. Spuneti-ne cate ceva despre istoria acestei marci.
– Intr-adevar. Este multa istorie legata de acest nume. Obisnuim sa spunem ca de peste 2.000 de ani, vinurile de Cotnari au fost desfatare, sfat si alinare pentru capetele incoronate si pentru romanii de rand deopotriva. Astfel, in zona viticola cu denumirea de origine Cotnari exista o straveche preocupare pentru indeletniciri vitivinicole, datand anterior epocii geto-dacice. Primul document scris, unde se pomeneste despre viile de la Harlau si din imprejmuirile sale a fost emis de domnitorul Petru Musat, in anul 1384. Numele zonei viticole Cotnari este strans legat de cel al domnitorului Stefan cel Mare, care si-a creat in aceste locuri un fel de resedinta preferata. Pentru ridicarea viticulturii la rangul de stiinta, sub domnia lui Despot Voda (1561-1563) s-a infiintat -Schola latina- de la Cotnari. In secolul al XVII-lea, podgoria Cotnari a cunoscut o dezvoltare infloritoare, devenind renumita si peste hotare prin calitatea vinurilor albe produse pe aceste meleaguri, renume pastrat pana in prezent.