Dupa rezultatele pe 11 luni din 2005 (ultimele disponibile pana acum), asa-numitul deficit de cont curent extern – un fel de consum net de resurse din strainatate – a depasit 6 miliarde euro, cu peste 40% mai mult decat in perioada corespunzatoare a anului precedent. La asemenea dimensiuni ar fi vorba de 9% echivalent PIB, cota incendiara! Aceasta ar putea fi insa si mai mare, pentru ca deficitul pe noiembrie a depasit un miliard de euro, iar din experienta se stie ca intotdeauna deficitul din decembrie (legat de consumul de produse din import in contextul sarbatorilor de iarna) il surclaseaza pe cel din luna precedenta. Astfel ca, la peste 7 miliarde euro la nivelul intregului an 2005, deficitul de cont curent extern ar putea trece de 10% echivalent PIB.
Ingrijorarile pe care este normal sa le determine un asemenea nivel al deficitului extern sunt sugerate chiar si numai de faptul ca, pe plan international, cota de alerta este considerata cea de 6% echivalent PIB, pentru ca se apreciaza ca, dincolo de aceasta, se poate sa nu se mai faca fata la extern platilor viitoare implicate, cu toate consecintele grave ale ajungerii intr-o situatie de acest gen.
De altfel, de regula, tari aflate intr-o asemenea situatie devin expuse unei penalizari internationale, putand fi confruntate fie cu ezitari sau evitari din partea investitorilor, fie cu reticente din partea celor ce acorda credite, fie chiar cu scumpirea acestora din urma.
Romania se afla insa acum sub pavaza Uniunii Europene. Si s-ar putea spune ca, sub aceasta pavaza, mentionata regula internationala nu se aplica strict. Intr-un fel, expunerea externa a Romaniei este girata de Uniunea Europeana si, mai mult, dimensiunea mare a deficitului extern este privita ca un instrument de recuperare de catre Romania a imenselor diferentieri de dezvoltare si consum fata de tarile Uniunii Europene. In perspectiva apartenentei la aceasta, expunerea externa a Romaniei este si acoperita de primirea unor fonduri pentru sustinerea integrarii si de intrari de investitii externe care ofera asigurari ca deficitul are finantare. Ingrijorarile derivate din neincredere se estompeaza.
De altminteri, daca nu s-ar apela la un consum net de resurse externe, procesul de recuperare a decalajelor n-ar avea loc. Resursele proprii sunt limitate si bazarea doar pe acestea ar inchide perspectivele de dezvoltare si de ridicare a standardului de viata. Deci este firesc sa existe deficite externe, respectiv importuri peste incasarile din exporturi sau, altfel spus, importuri finantate prin credite. Aceasta, cu atat mai mult in cazul Romaniei, care are o datorie externa inca redusa si deci un spatiu larg de sporire a acesteia. Deocamdata este vorba de o datorie externa de circa 25% echivalent PIB, fata de 60% echivalent PIB cat este admis in normele Uniunii Europene.
De fapt, prin parohierea deficitului de cont curent extern al Romaniei, Uniunea Europeana asimileaza Romania in piata proprie. Este insusi mecanismul extinderii: se pompeaza bani tarilor mai slab dezvoltate aderente pentru a le permite acestora sa cumpere produsele din tarile dezvoltate ale Uniunii, inlesnindu-le acestora din urma sa iasa din satietatea pietei si deci din tendintele de stagnare.
Evident insa, totul are o limita, desi relationata de perceptii bazate pe imagine si incredere, aceasta este aproape neprecizabila. Uniunea Europeana ofera insa o acoperire doar relativa (suficienta pentru ca deficitul sa creasca dincolo de cotele de alerta fara a fi sunata alarma pe plan international), in timp ce expunerea externa apartine Romaniei. Asa incat coarda deficitului extern nu trebuie intinsa prea tare, caci, daca plesneste, nimeni altcineva decat Romania nu va achita nota de plata.
