Desi ministrul finantelor a declarat la mijlocul acestei saptamani ca in cazul in care societatile de stat cu mari debite la buget nu-si vor respecta programul stabilit o data cu acordarea dreptului de reesalonare, solutia finala ar trebui sa fie cea a falimentului, politica celui mai important minister ezita deocamdata in fata masurilor radicale. Si asta pentru ca, dupa cum sustine si secretarul de stat Neculae Plaiasu, in momentul de fata sunt de preferat masurile mai putin costisitoare, cea mai importanta dintre acestea fiind cea a executarii silite. Astfel, potrivit rapoartelor finalizate, Ministerul Finantelor Publice a recuperat, in primul semestru al acestui an, prin executare silita, peste 13.000 miliarde de lei, din totalul acestor sume mai mult de jumatate provenind de la marii contribuabili. Astfel, agentii economici rau-platnici au suportat din partea Fiscului propriri pe conturile bancare si pe venituri la terti, dar si executarea sechestrului pus pe bunuri mobile si imobile. -In primul semestru al acestui an au fost emise 305.440 de titluri executorii, care au avut o valoare de 48.894 miliarde de lei. 90.000 din aceste titluri au fost emise pentru persoane juridice, restul de circa 215.000 pentru persoane fizice-, sustine Plaiasu.
Datoriile la stat, acoperite cu bunuri mobile
In primele sase luni ale acestui an, sumele obtinute din executarea silita a marilor contribuabili au atins pragul de 234,45 miliarde de lei, in timp ce in perioada iulie-octombrie s-au incasat alte 75,17 miliarde.
Astfel, la jumatatea lunii august, directiile fiscale din Ministerul Finantelor au finalizat o serie intreaga de actiuni de executare silita la nivelul marilor contribuabili. Printre societatile care au intrat la menghina inspectorilor fiscali s-au numarat Perla Tarnavei SA Jidvei, cu valoare recuperata de pe urma procedurilor de executare de 5,6 miliarde de lei, Agromec SA Tarnava, cu 1,82 miliarde lei, Agroindustriala Pecica, cu 15,78 miliarde lei. De asemenea, pe lista prezentata de secretarul de stat Neculae Plaiasu s-au mai aflat SC Electroarges SA Curtea de Arges cu 2,2 miliarde de lei recuperate, SC Foraj Sonde Moinesti, societate careia i-au fost valorificate 12 imobile si o serie de utilaje cu o valoare totala de 7,6 miliarde de lei. Acelasi tratament i-a fost aplicat si rafinariei Darmanesti, administratia fiscala a judetului Bacau recuperand din vanzarea unor cladiri si terenuri din proprietatea societatii peste jumatate de miliard de lei. Nici cazinourile romanesti nu au scapat de obligatiile catre stat, Ministerul Finantelor valorificand deja o serie de bunuri din proprietatea Blindo International Casino pentru aproape doua miliarde de lei.
Frica de ochii lumii
-Dupa publicarea de la sfarsitul lunii iulie pe site-ul ministerului a celor 549 de mari contribuabili cu mari debite la buget, sapte dintre acestia si-au achitat integral obligatiile restante. Valoarea acestora se ridica la aproximativ 24,3 miliarde de lei-, a precizat secretarul de stat Plaiasu. In perioada 1 iulie-15 octombrie au fost recuperate de la marii contribuabili 2.419 miliarde de lei, din care peste 180 miliarde de lei prin plata voluntara, 983 miliarde de lei prin executare silita, iar mai mult de 1.000 miliarde de lei prin inlesniri la plata. Marii contribuabili aveau la sfarsitul lunii iulie obligatii restante la bugetul de stat in valoare totala de 89.567 miliarde de lei. Calculele comparative efectuate de Finante arata ca, fata de primul semestru al anului trecut, incasarile realizate la buget pe aceeasi perioada a acestui an din executarile silite au inregistrat o crestere de 22,5%.