Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a susținut la reuniunea Ecofin din 8 noiembrie 2016 poziția României privind planurile Comisiei Europene de reformare a regimului fiscal al companiilor din UE, în sensul dezvoltării unui sistem echitabil și favorabil creșterii.
“Am apreciat propunerile lansate de Comisia Europeană privind combaterea planificării agresive și soluționarea disputelor legate de dubla impunere. Acestea sunt instrumente utile pentru o fiscalitate corectă și pentru a combate diferitele forme de abuz”, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.
Discuțiile din cadrul Consiliului Ecofin pe tema criteriilor și a procesului de stabilire a listei Uniunii Europene cu jurisdicțiile necooperante în domeniul fiscal s-au încheiat cu un acord. Miniștrii au subliniat importanța demarării lucrărilor la nivel tehnic de la începutul anului 2017.
În declarația de la reuniunea Ecofin, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a afirmat că “Președinția și celelalte state membre au depus eforturi susținute pentru atingerea unui consens în privința acestor criterii. Consider că a fost făcut un pas important, pe linia eforturilor consolidate ale UE pentru creșterea transparenței în vederea combaterii evaziunii fiscale”.
Pe agenda reuniunii au mai fost înscrise teme precum Concluziile privind statisticile UE, raportul Curții Europene de Conturi privind implementarea bugetului UE 2015, implementarea Uniunii Bancare, stadiul dosarului referitor la Directiva privind combaterea spălării banilor.