Home Economic-Financiar Ministrul Finanțelor le-a cerut demisia președintelui și a vicepreședintelui ANAF

Ministrul Finanțelor le-a cerut demisia președintelui și a vicepreședintelui ANAF

DISTRIBUIŢI

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, și a vicepreședintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătășoiu, după ce aceștia au fost puși sub acuzare de DNA, în dosarul deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

”Fiscul este una dintre cele mai importante instituții din România, iar conducerea sa trebuie să fie mai presus de orice suspiciune. În această situație, în care președintele și vicepreședintele ANAF sunt puși sub acuzare, este normal să le cer demisia. Asupra integrității conducerii ANAF nu trebuie să existe nici o urmă de îndoială. Le-am cerut demisia celor doi pentru că, în pozițiile pe care le dețin, nicio suspiciune nu este acceptabilă din perspectiva integrității pe care ANAF, ca instituție, o reclamă. Activitatea instituției se desfășoară normal și acesta este cel mai important lucru în acest moment. Avem în vedere mai multe variante pentru conducerea ANAF și urmează să luăm o decizie cât de curând posibil.”, a spus ministrul Anca Dragu.

DNA a anunțat că sunt urmăriți penal:

DIACONU GELU – ȘTEFAN, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru comiterea infracțiunilor de :
– favorizarea făptuitorului,
– abuz in serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

GOGANCEA-VĂTĂȘOIU MIHAI, vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru comiterea infracțiunilor de :
– favorizarea făptuitorului,
– abuz in serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul

Din ordonanța prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții anterior menționați, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1.Cu referire la proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi” finanțat cu fonduri europene:

Grupul țintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile) a fost constituit in baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urma neavând cunoștință despre faptul ca au făcut parte din grupul țintă.

Pentru a-și însuși în mod ilicit sume din cadrul proiectului, de comun acord cu conducerea Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, managerul de proiect Ivan Gheorghe împreună cu membrii echipei de management, Grigore Vasilica – soția lui Ivan Gheorghe, Rotariu Florentina – responsabil financiar, Pepenel Valentin – coordonator național, au supraevaluat costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului. În acest sens, în perioada derulării proiectului, persoanele anterior menționate au încasat următoarele sume, după cum urmează:
Ivan Gheorghe – 1.066.186 lei în perioada 24.09.2010 – 03.04.2014
Grigore Vasilica – 676.255 lei în perioada 24.09.2010 – 03.04.2014
Rotariu Florentina – 277.367 lei în perioada 24.09.2010 – 06.08.2013
Pepenel Valentin – 459.244 lei în perioada 24.09.2010 – 03.04.2014

2. Cu referire la proiectul”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”, finanțat cu fonduri europene:

În cadrul proiectului, în vederea stimulării persoanelor din grupul țintă, managerul proiectului, Paraschiv Iulian a propus acordarea unei subvenții de 600 de lei tuturor persoanelor care au absolvit cursurile de calificare/formare profesională prin intermediul proiectului. Prin Decizia nr.1 din 22.08.2011 semnată de președintele Nicolae Păun propunerea a fost validată.

A rezultat ca persoane din cadrul grupului țintă, care urmau să participe la cursurile de formare, au fost chemate în diverse locații din localitățile aparținând județelor vizate de proiect și au fost informate că vor avea loc niște cursuri de calificare pe diverse meserii (florar, lucrător comerț, bucătar, lucrător construcții) și vor primi și bani din fonduri europene. Ulterior, unele dintre aceste persoane au urmat câteva ore de curs și la final au primit un certificat de absolvire precum și sume de bani între 300 și 600 de lei. Alți participanți, deși s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs și totuși, unii dintre ei, au primit sume de bani între 300 și 600 de lei sau nu au primit deloc.

3. Reprezentanții Asociației Partida Romilor ” Pro Europa” ar fi deturnat de asemenea și fondurile alocate de la bugetul de stat

Pentru deturnarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, conducerea Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, împreuna cu departamentul de contabilitate (reprezentat de Rotariu Florentina si Radu Irina Valeria) a întocmit în fals mai multe convenții civile ce presupuneau angajarea fictivă, pe o perioada determinata, în cadrul Asociației Partida Romilor, a unor membri ai asociației din județele tarii. Aceștia trebuia să fie plătiți cu circa 1500 lei, sumă pe care aceștia nu au primit-o niciodată și nici nu aveau cunoștință despre aceasta. Pentru întocmirea acestor convenții civile, Rotariu Florentina a folosit datele de identitate înscrise pe copii ale cărților de identitate ale membrilor Asociației Partida Romilor, care se aflau la sediul din București.

Modalitatea frauduloasă de deturnare a fondurilor primite de la bugetul de stat a fost descoperită în contextul în care, o parte dintre persoanele angajate în mod fictiv (prin convenții civile) au primit la domiciliu de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la A.N.A.F., decizii de impunere prin care li se solicita plata contribuțiilor sociale datorate în baza „presupuselor activități” efectuate in cadrul Asociației Partida Romilor.

În perioada 2011-2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu și a asigurat soției acestuia Olteanu Carmen, un salariu (fără nicio contraprestație), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociația Partida Romilor. Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.

Tot în vederea disimulării actelor nelegale întreprinse, Păun Nicolae a inițiat următoarele activități:
– colectarea (prin intermediul reprezentanților regionali ai Asociației Partidei Romilor ”Pro Europa”) a deciziilor de impunere deja recepționate de persoanele care au fost incluse fictiv în proiectele finanțate cu fonduri europene
– solicitarea reprezentanților regionali ai Asociației Partidei Romilor ”Pro Europa” să transmită persoanelor ce au primit decizii de impunere că situația va fi rezolvata fără ca acestea sa fie nevoite să plătească sumele de bani imputate de A.N.A.F.
– influențarea declarațiilor date în calitate de martor de către persoane angajate sau beneficiare in cadrul proiectelor, inclusiv prin oferirea unor sume de bani.

De asemenea, în același context, ca urmare a demersurilor inițiate de deputatul Păun Nicolae și mijlocite de deputatul Mădălin Voicu, președintele A.N.A.F. Diaconu Gelu – Ștefan, împreună cu vicepreședintele A.N.A.F., Gogancea-Vătășoiu Mihai au emis circularele nr. 10/07.01.2015 și A-PRS1391/08.05.2015. Scopul acestor circulare era scutirea persoanelor angajate prin convenții civile la Asociația Partida Romilor și notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2012, de la plata acelor contribuții. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligație de plată.

Circularele nr. 10/07.01.2015 si A-PRS1391/08.05.2015 au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale. Astfel, s-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare/stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuțiilor, în cazul deciziilor deja comunicate.

Aceste acțiuni au produs, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat (aferent neîncasării contribuțiilor sociale) iar pe de alta parte un folos patrimonial în beneficiul Asociației Partida Romilor Pro Europa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.