Ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu si reprezentanţi ai MFP au avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie formată din directori ai Consiliului de Administratie al BERD.
Vizita a fost organizată în contextul procesului de consultare privind Strategia de ţară a BERD pentru România, pentru perioada 2015-2017 şi face parte dintr-o serie de discuții ce permite Consiliului de Administratie al BERD să aibă o viziune de ansamblu asupra priorităţilor economiei romanesti şi să menţină un dialog strâns cu autorităţile, sectorul privat şi societatea civilă din Romania.
La întâlnire au fost discutate principalele domenii de interes pentru perioada următoare, respectiv dezvoltarea si stabilitatea sectorului financiar, sprijinirea dezvoltarii infrastructurii si asigurarea unui mediu de afaceri propice investiţiilor (străine). Ministrul Finanţelor Publice a subliniat interesul de a continua colaborarea cu BERD în aceste domenii şi a prezentat priorităţile mandatului său, printre care se numără atât asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii legislaţiei în domeniul fiscal, cât şi dialogul permanent cu reprezentanţii mediului de afaceri.