Consiliul Concurentei a finalizat monitorizarea a 23 de societati care au beneficiat de ajutoare de stat autorizate, pentru salvare-restructurare, acordate firmelor aflate in dificultate in perioada 2003-2004. S-a constatat ca furnizorii de ajutor de stat au raportat stadiul de implementare a programelor de restructurare pentru un numar de 13 agenti economici – Astra Vagoane Calatori SA Arad, Rulmenti SA Barlad, Tofan Grup International Bucuresti, Hesper Bucuresti, Pipera SA Bucuresti, Sargetia Forest SA Deva, Bega Real SA Pleasa, Lucrari Drumuri si Poduri Iasi, Optica Timisoara, Romvag Caracal, Tractorul UTB Brasov, Navol Oltenita si Separom Arad. Consiliul Concurentei a atentionat furnizorii de ajutor de stat care nu au transmis informatii privind stadiul de implementare a planurilor de restructurare pentru patru agenti economici. Pentru un numar de sase societati beneficiare de ajutor de salvare-restructurare nu au trecut cele 6 luni de la data autorizarii, perioada dupa care furnizorii vor raporta stadiul de indeplinire a masurilor cuprinse in planurile de restructurare. Pentru opt societati comerciale, ajutorul a fost autorizat in baza prevederilor OUG40/2002, pentru recuperarea arieratelor bugetare. Doar sase agenti au respectat, pana in prezent, termenele de esalonare prevazute pentru plata datoriilor. Au beneficiat integral de ajutorul de stat Rulmenti Barlad si Tofan Grup International Bucuresti, iar pentru patru societati ajutorul de stat este in derulare (Hesper Bucuresti, Pipera Bucuresti, Sargetia Forest Deva si Bega Real Pleasa). Cei doi operatori care nu au respectat conditiile legate de plata esalonarilor obligatiilor catre bugetul de stat sunt Navol Oltenita si Separom Arad. Ca urmare, desi au fost autorizate de Consiliul Concurentei, s-a decis ca ajutoarele de stat pentru cele doua societati sa fie anulate.
In cazul a trei societati, ajutorul a fost autorizat in vederea privatizarii. Acesta a fost efectiv acordat societatilor Optica si Romvag Caracal, iar in cazul SC Tractorul UTB Brasov, ajutorul de stat nu a fost acordat, intrucat nu s-a realizat privatizarea. Lucrari Drumuri si Poduri SA Iasi a primit, pentru depasirea situatiei dificile, un sprijin financiar in baza unei Hotarari a Consiliului Judetean Iasi. Ajutorul de stat a fost suspendat temporar datorita inceperii procesului de privatizare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane