Angajatii de la intreprinderea Nectarul Pascani ameninta ca vor recurge la toate formele de protest legale, deoarece nu mai vor sa stea acasa si sa primeasca 75% din salariu.
Ei vor ca de la 1 septembrie sa se prezinte la lucru, deoarece nu lucreaza de cand societatea pascaneana a fost cumparata de un investitor american. -Am participat la o discutie cu reprezentantii firmei care mi-au spus ca nu au deschis fabrica pentru ca nu au gasit o oferta convenabila pentru achizitionarea zaharului brut ce urmeaza a fi prefabricat. Este, intr-adevar, ciudat faptul ca timp de un an de la privatizare angajatii nu au lucrat atat timp cat a existat tehnologia necesara si personal calificat. Contractul colectiv de munca expira pe 31 august, iar salariatii vor sa se intoarca la lucru-, ne-a declarat Dragos Frumosu, vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara. Acesta a mai adaugat ca la discutiile cu patronatul s-a vehiculat si ideea ca s-a intarziat reluarea lucrului, deoarece in contractul de vanzare-cumparare incheiat anul trecut era prevazuta o clauza care nu a fost pana in prezent respectata. Astfel, in acest contract era prevazuta stergerea sau reesalonarea datoriilor acestei societati comerciale, de 155 miliarde de lei.
-Aceste datorii sunt in special la CAS, pensii, somaj, furnizori sau diferite taxe si impozite. Pana acum, APAPS si regiile s-au miscat foarte greu si, din acest motiv, datoriile nu au putut fi reesalonate-, ne-a mai spus Dragos Frumosu.
Situatia de la Pascani nu este singulara. -In acordul incheiat cu conducerile Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, a Departamentului de Comet Exterior si de la Ministerul Integrarii Europene este prevazut faptul ca se acorda subventii cultivatorilor de sfecla de zahar. Nici pana acum aceste subventii nu au fost acordate. Daca pana in octombrie nu vin banii, atunci angajatii din acest sector vor trece la organizarea unor marsuri de protest-, a adaugat Frumosu.
In 1991, in Romania existau 33 de fabrici de zahar, iar in prezent mai functioneaza doar 10 societati cu acest profil, dintre care doar sase mai produc. De asemenea, in ultima perioada s-a constatat si o scadere dramatica a productiei de zahar, deoarece au fost preferate importurile, considerate mult mai ieftine. Costul zaharului alb obtinut din zaharul brut este de aproximativ 400 de euro pe tona, in timp ce producerea zaharului alb din sfecla de zahar costa 450 de euro pe tona.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane