Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a acordat ieri companiilor Tele 2000, din judetul Salaj, si Tour Imex, din judetul Valcea, licente de utilizare si resurse de numerotatie pentru furnizarea serviciilor de telefonie fixa, se arata intr-un comunicat ANRC. Tele 2000 a primit 10.000 de numere pentru a furniza servicii de telefonie fixa in localitatea Simleul Silvaniei. Firma Tour Imex a primit 20.000 de numere cu ajutorul carora intentioneaza sa furnizeze servicii de telefonie fixa in orasele Bucuresti si Ramnicu Valcea. Pana la sfarsitul lunii iunie, ANRC a acordat licente de numerotatie pentru 30 de companii si a alocat peste 27 milioane de numere. Licentele de utilizare a resurselor de numerotatie se acorda de catre ANRC pe o perioada de 10 ani. Resursele de numerotatie solicitate se aloca in mod gratuit, dar, in conformitate cu normele ANRC privind procedura de solicitare si emitere a licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie, autoritatea poate retrage numerele de apel obtinute daca operatorul nu le utilizeaza.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane