De la 1 iulie vom avea un Cod al muncii mai european, finalizat dupa circa cinci luni de negociere intre patronate si sindicate. Practic, au fost modificate 80 de articole, cateva cu impact major in viitor. Totusi, in noua forma, care urmeaza sa fie analizata si adoptata azi de executiv, Codul muncii inca mai pastreaza influentele sindicatelor in reglementarea raporturilor de munca.
In editia de ieri am prezentat noile cuantumuri ale amenzilor, care pot merge pana la un miliard de lei in cazul muncii la negru, precum si reglementarea duratei timpului de munca – aspect considerat de catre patronate a fi defavorizant. Sindicatele au dorit inasprirea la maximum a pedepselor pentru patronii incorecti, dar s-au multumit cu introducerea pedepselor penale doar in Legea 130/1999, pentru munca la negru, neplata unor taxe in termen de 30 de zile si pentru angajarea unor minori sub 15 ani, insa modificarile acestei legi nu vor produce efecte decat la o luna dupa publicarea in -Monitorul Oficial-. In noul Cod al muncii astfel de pedepse n-au putut fi introduse din cauza ca procedura ar fi durat mult timp, fiind nevoie si de un vot al parlamentului, aceasta facand, practic, imposibila promulgarea lui printr-o ordonanta de urgenta. Or, in acest caz, termenul stabilit cu UE pentru modificare, 30 iunie, nu ar mai fi fost respectat. In continuare, supunem atentiei cele mai importante modificari, cu impact direct asupra angajatului.
Indemnizatia de neconcurenta, deductibila pentru angajator
Una dintre cele mai importante modificari, dupa marirea cuantumului amenzilor, se refera la celebra clauza de neconcurenta. Astfel, la incheierea unui contract de munca, sau pe parcurs, partile pot negocia si cuprinde in contract o clauza de neconcurenta, prin care salariatul va fi obligat ca, dupa incetarea contractului, sa nu presteze, in interes propriu sau a unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la locul de munca, dar, in schimb, va primi o indemnizatie lunara pe toata perioada de neconcurenta. Clauza isi produce efectele doar daca in contractul individual de munca sunt prevazute activitatile interzise de la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei, perioada, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica de concurenta. Indemnizatia nu este de natura salariala, se negociaza si va fi de cel putin 50% din veniturile medii pe ultimele sase luni. Pentru angajator, aceasta va fi deductibila la calculul profitului impozabil si se va impozita la persoana fizica beneficiara.
Perioada de proba pentru absolventi, limitata la maximum sase luni
A fost stopata, partial, si jongleria cu perioada de proba, ale carei victime erau in special absolventii. In primul rand, la art. 17 se va prevedea ca oricare parte la negociere, incheiere sau modificare a contractului de munca sa poata fi asistata de terti, cu conditia pastrarii confidentialitatii. In cazul absolventilor incadrati la debutul lor in profesie, nu va putea exista o perioada de proba mai mare de sase luni. In schimb, in perioada de proba, contractul individual poate fi reziliat de oricare dintre parti, printr-o notificare scrisa.
Pe de alta parte, un contract de munca pe o perioada determinata nu poate avea o durata mai mare de 24 de luni.
Patronatele si sindicatele par multumite
Imediat dupa aprobarea noului Cod al muncii de catre CES, cativa dintre principalii artizani ai acestui act normativ si-au exprimat opiniile.
Mihai Seitan, presedintele CES: -E rodul muncii de cinci luni. Au ramas anumite lucruri disjuncte, in special Contractul colectiv de munca, ce a ramas opozabil doar semnatarilor, si nu tuturor. Partile implicate considera ca rezolvarea acestei probleme in sens european nu este inca posibila-.
Romulus Nita, vicepresedinte Cartel Alfa: -Nu as spune ca actualul Cod al muncii avantajeaza o parte sau alta. As fi dorit ca modificarile sa fie finalizate intotdeauna prin negocieri de catre cei doi parteneri sociali-.
Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru IMM-uri: -E un Cod al muncii de compromis. Nu introduce suficiente elemente de flexibilitate, existand unele restrictii, care vor ingreuna managementul performant-.
Mihai Dumitrescu, prim-vicepresedinte CoNPR: -Comparand actuala forma cu cea veche, se poate constata o imbunatatire, in vechiul cod existand multe lucruri nefunctionale. Mi se pare putin exagerat ca patronatul sa ceara avizul sindicatelor pentru activitatile nenormate la nivel national-.