Noii proprietari straini (caci chiar privati nu pot fi denumiti) ai distributiilor de gaze au mai inventat o bazaconie pentru a-si rotunji profiturile pe seama consumatorilor: facturarea nu doar pe baza cantitatilor evidentiate de contoare, ci si pe baza, chipurile, a calitatii gazelor. Aparent, consumatorii n-ar trebui sa fie decat multumiti: ar urma sa nu mai plateasca acelasi lucru si atunci cand pe conducte vin gaze de mai slaba calitate sau, si mai si, atunci cand, dupa cum exista impresia curenta, niscai aer este pompat in conducte tocmai in toiul iernii. Oficialii din transportul si distributiile de gaze au respins dintotdeauna eventualitatea aditionarii de aer in conductele de gaze, invocand o imposibilitate tehnica a operatiunii, si au pretins ca de vina de senzatia pe care o au consumatorii ca gazele primite ar fi -pline- de aer ar fi calitatea diferita a gazelor de la o perioada la alta si chiar de la un tronson la altul al retelelor.
Problemele ce apar in legatura cu aceste situatii in plata gazelor de catre consumatori ar urma de principiu sa se rezolve prin facturarea in functie si de un coeficient de calitate a gazelor. Un aparat ar urma sa inregistreze aceasta calitate la iesirea din reteaua de transport si deci la intrarea in retelele de distributie, iar coeficientul de calitate constatat ar urma sa amendeze consumul cantitativ citit in contoare. Miscarea este bine ticluita. Companiile de distributie transfera astfel o parte din responsabilitatea facturii asupra transportatorului, care urmeaza, in probleme de calitate, sa se descurce cu furnizorii (Romgaz, OMV si importatorii din Rusia).
-Veriga slaba- in tot acest lant este insa tot consumatorul, pentru ca n-are nici o alternativa si nici posibilitati de control si protest. Si tare mi-e teama ca transportatorul, care va detine inregistratorul de calitate, va prefera, de coniventa cu distribuitorii, sa certifice mai degraba calitatea corespunzatoare a gazelor, indiferent de realitate, decat sa se certe pe probleme de calitate cu furnizorii. Asa ca bietii consumatori vor plati in continuare calitati inferioare de gaze la pret de calitati superioare, dar, spre deosebire de trecut, cu certificat in toata regula.
Basca faptul ca -pornirea- – respectiv calitatea-reper initiala pentru stabilirea coeficientului de amendare a consumului cantitativ – va fi fixata la un nivel suficient de inalt pentru ca sa asigure rotunjirea profiturilor distribuitorilor si sa-i pazeasca pe acestia de eventuale scaderi de incasari, in cazul in care, de ochii lumii, se vor aplica si coeficienti de calitate mai scazuti.
Sistemul de facturare cu coeficienti de calitate va veni sa se adauge gaselnitelor principale pentru marirea fabuloasa a tarifelor finale ale gazelor, respectiv importul de gaze rusesti prin intermediari si asa-numita -paritate- cu pretul acestor importuri a pretului de livrare in piata a gazelor din productia interna. Efectul concertat al tuturor acestora va fi punerea la pamant a consumatorului roman.
Intrezarind probabil ca tot mai multi consumatori vor fi nevoiti de viata sa renunte la gaze (poate in favoarea lemnelor) si oricum sa-si limiteze drastic consumurile, noii proprietari straini ai distributiilor de gaze au inventat facturarea in functie de calitate pentru ca, prin compensarile de castiguri realizate astfel, sa-si asigure totusi profiturile pentru a caror obtinere au preluat distributiile (foste) romanesti de gaze.
