În ciuda ameninţărilor lansate la sfarşitul anului trecut că vor declanşa greva sau că îşi vor căuta alte locuri de muncă dacă nu le sunt satisfăcute revendicările salariale, sindicaliştii de la Azomureş au semnat noul contract colectiv de muncă în condiţiile impuse de patronat. Adică, deşi au cerut o majorare salarială cuprinsă între 60 şi 65 de procente, sindicaliştii s-au mulţumit în cele din urmă cu o majorare de 5% şi cu promisiunea că la sfarşitul anului, 25% din posibilul profit al combinatului le va reveni angajaţilor. -Acum am semnat Contractul Colectiv de Muncă în condiţiile stabilite în oferta patronatului, deoarece nu s-au strans semnăturile necesare pentru deschiderea conflictului de muncă-, a declarat liderul sindicatului -Alternativa 2002- de la Azomureş, Maria Dăndărău, potrivit căreia caştigul cel mai important este că patronatul a acceptat includerea sporurilor de condiţii deosebite în salariul de bază, lucru care va duce implicit la creşterea sumei cu care se vor majora salariile. -Salariile de bază vor creşte cu 2 pană la 15%, în funcţie de locul de muncă-, a explicat Maria Dăndărău, care a adăugat că la această creştere provocată prin includerea sporurilor în salariul de bază se va adăuga pentru întreg personalul o majorare cu 3% a salariului, în urma negocierilor directe cu şefii de secţie, fiecare angajat putand să mai obţină o creştere salarială de două procente. -Noi spunem că toată lumea va beneficia şi de cei 2%, doar în cazuri excepţionale nu se va acorda această majorare-, a mai adăugat Maria Dăndărău, care afirmă că semnarea noului Contract Colectiv de Muncă în condiţiile impuse de patronat a fost forţată şi datorită faptului că la nivel de ramură era incertă situaţia contractului de muncă, fapt care ar fi putut duce la situaţia ca angajaţii de la Azomureş să primească doar 50% din salariul negociat pentru anul trecut pană la semnarea contractului pe unitate.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane