Home Economic-Financiar Pe piata de capital s-a instalat pesimismul

Pe piata de capital s-a instalat pesimismul

DISTRIBUIŢI

Jucatorii de la Bursa au fost, saptamana trecuta, extrem de rezervati, piata fiind dominata, dupa cum a afirmat Florin Catinas, borker la WBS Romania, de un pesimism generalizat. Volumele de actiuni tranzactionate au fost reduse, in conditiile in care cumparatorii au stat mai mult in expectativa. Martie-aprilie este o perioada in care se anunta dividendele, iar piata, de obicei, scade, spune Florin Catinas. Pe de alta parte, Bursa a crescut prea mult in primele luni ale anului, si de aceea acum se situeaza pe trend descendent, a adaugat brokerul. Cu exceptia zilei de joi, cand indicii bursieri au crescut cu 1%, in celelalte sedinte, acestia s-au depreciat in medie cu 2-3%, cea mai mare scadere fiind inregistrata vineri. Valoarea totala a transferurilor a fost, pe tot parcursul saptamanii, redusa, cel mai mult obtinandu-se in sedinta de luni – 395 miliarde de lei, iar cel mai putin vineri – 130 miliarde de lei. Banca Transilavania (TLV) a fost cel mai tranzactionat emitent al saptamanii. Cu toate acestea, in sedinta de vineri, pretul actiunilor TLV a scazut pana la nivelul celui de la finalul lunii februarie. Rompetrol Rafinare s-a dovedit a fi cel mai lichid emitent pana joi, cand a fost suspendat de la tranzactionare pentru majorare de capital. In ciuda scaderilor din ultima vreme, deocamdata, per total, indicii bursieri se situeaza pe un plus de 15-20%, afirma brokerul de la WBS Romania.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.