Investitii
Investitiile companiei Electrolux in fabrica de aragazuri de la Satu Mare au ajuns la 30 milioane de euro, din anul 1997, productia cumulata fiind de cinci milioane de aragazuri, a anuntat, vineri, compania. Investitiile au vizat, printre altele, introducerea si dezvoltarea de noi tehnologii, cresterea competitivitatii, precum si reorganizarea sistemului de management, se arata intr-un comunicat al companiei.
Aprobare
Conducerea grupului auto General Motors (GM) a aprobat inceperea discutiilor cu Renault si Nissan Motor, in vederea analizarii beneficiilor potentiale ale unei aliante intre companii, transmite Reuters. Directorul general al GM, Rick Wagoner, va fi responsabil pentru evaluarea avantajelor unui parteneriat cu cele doua companii conduse de Carlos Ghosn.
Vanzari
Producatorii germani de bere estimeaza o redresare a vanzarilor in acest an, stimulate de cresterea cererii pe durata Cupei Mondiale la fotbal, dupa ce ani la rand piata s-a aflat pe un trend descendent, transmite Reuters. Joerg Schillinger, purtatorul de cuvant al InBev, cel mai mare producator de bere la nivel mondial, a declarat ca entuziasmul generat de succesul neasteptat al competitiei sportive si eforturile intense ale companiilor de profil au avut ca efect acoperirea la maximum a capacitatilor de productie.
Deficit
Italia va reduce cheltuielile publice in incercarea de a reduce deficitul bugetar aferent anului 2007 la 2,8% din Produsul Intern Brut (PIB), sub limita de 3% din PIB, impusa de UE, a declarat ministrul economiei Tommaso Padoa-Schioppa, citat de Reuters. Oficialul italian a prezentat, vineri, strategia economica a guvernului pentru urmatorii cinci ani, prin care se urmareste reducerea cu doua puncte procentuale din PIB a deficitului bugetar in anul 2007, pentru a se incadra in limita impusa de UE.
Organizare
Premierul Tariceanu si conducerea Consiliului Investitorilor Straini au convenit organizarea unui eveniment de promovare a oportunitatilor de afaceri din Romania, in prima parte a lunii octombrie, la Bucuresti, impreuna cu European Round Table. Manifestarea va avea loc dupa prezentarea raportului din toamna al Comisiei Europene si se va concentra asupra perspectivelor economice ale Romaniei in context european. European Round Table este o organizatie care reuneste mari companii la nivel european.