Aproape 17.000 de cai bolnavi de anemie infectioasa vor fi sacrificati in prima jumatate a acestui an, a decretat in urma cu doua zile, la Piatra Neamt, Ion Agafitei, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Ambitia lui Agafitei, care vrea sa rezolve in cateva luni ce nu au facut altii in cinci ani, ar putea scoate din bugetul agriculturii peste 350 miliarde de lei, daca luam in considerare modul de calcul propus de seful ANSVSA pentru acordarea despagubirilor catre proprietarii animalelor. Pentru a-si face o imagine buna la Bruxelles, Agafitei trece chiar dincolo de cerintele Uniunii Europene, care solicita doar monitorizarea acestor cazuri, si vrea sa investeasca in uciderea cailor o suma de doua ori mai mare decat cea alocata pentru plata despagubirilor proprietarilor de animale in 2005. Trebuie mentionat ca -planul- pe care presedintele ANSVSA anunta ca il va pune la punct in perioada imediat urmatoare se bazeaza doar pe iluzia ca o serie de parteneri italieni vor cumpara toata cantitatea de carne rezultata din abatorizarea celor 17.000 de cai.
Circa 17.000 de cai dintr-un efectiv total de aproape un milion vor fi sacrificati in urmatoarele sase luni. Animalele sunt bolnave de anemie infectioasa si vor fi sacrificate in cadrul unui program pe care Autoritatea Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) urmeaza sa-l puna la punct in parteneriat cu autoritatile italiene. Initiativa pare la prima vedere una laudabila, in contextul in care, la un moment dat, Uniunea Europeana a sistat importurile din Romania tocmai din cauza numarului foarte mare de cazuri si de focare de boala inregistrate pe teritoriul tarii noastre. In realitate, -planul- extrem de nerealist ascunde ambitiile presedintelui ANSVSA, Ioan Agafitei, de a rezolva in cateva luni ce nu s-a facut de aproape cinci ani si dorinta acestuia de a intra in gratiile oficialilor de la Bruxelles.
-Din evidenta cailor anemopozitivi poate ca o parte dintre ei prezinta semne de boala si acestia vor fi eutanasiati, dar cea mai mare parte vor fi dirijati catre abatoare, carnea urmand sa fie comercializata in Uniunea Europeana sau in Romania. Ne-am propus ca aproximativ 17.000 sa-i sacrificam pana in luna iunie a acestui an-, ne-a declarat Ioan Agafitei.
Acesta a mai precizat ca, desi nu a solicitat o asemenea masura din partea autoritatilor de la Bucuresti, oficialii de la Bruxelles au primit initiativa sa ca -pe cea mai buna veste de sarbatori-.
Presedintele ANSVSA pare insa ca nu s-a gandit la toate consecintele unui asemenea plan. In Romania nu exista decat patru abatoare in care se taie si cabaline – cate unul in judetele Bacau, Brasov, Covsana si Giurgiu. Presiunea pe aceste unitati de abatorizare va fi foarte mare, in cazul in care planul va fi pus in aplicare. Transportul carnii reprezinta inca un element de discutie. Insa cea mai mare problema o constituie cea a sumelor care vor fi oferite drept despagubire proprietarilor de animale.
Mai ales daca acestea vor fi acordate dupa modul de calcul prezentat de presedintele Agafitei.
-Fiecare proprietar va primi pentru calul sacrificat la abator contravaloarea animalului in viu – in functie de pretul platit de cumparator pentru fiecare kilogram, plus valoarea de inlocuire a animalului, care va fi suportata de Ministerul Agriculturii, din fondurile destinate despagubirilor. Italienii cu care am vorbit spun ca ne vor da cam un euro pe kilogramul de animal in viu, iar un euro nu e un pret chiar mic-, ne-a asigurat Agafitei.
Nemaipunand la socoteala ca pretul bun de care vorbeste presedintele ANSVSA e cam jumatate din pretul pietei, daca Ministerul Agriculturii ar calcula despagubirile in acest fel ar ajunge la sapa de lemn.
Dar chiar si in cazul in care despagubirile ar fi calculate dupa lege, ele ar scoate din bugetul institutiei o suma considerabila.
Despagubiri duble fata de 2005
In cazul in care despagubirile ar fi calculate respectandu-se Anexa 4 din Normele Metodologice la Hotararea 1415/2004 (privind acordarea despagubirilor pentru animalele taiate, ucise sau altfel afectate, in vederea lichidarii rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor), Ministerul Agriculturii tot ar fi nevoit sa dea din bugetul pe acest an peste 350 miliarde de lei (la o valoare de inlocuire medie de 40 milioane de lei pentru fiecare exemplar sacrificat). Suma este cosiderabil mai mare fata de cea platita pentru despagubiri pentru toate speciile in 2005, an in care Romania s-a confruntat cu mai multe focare de gripa aviara. Pentru acest capitol, Ministerul Agriculturii a alocat 148 miliarde de lei.
Agafitei este insa optimist: -Se va gasi cea mai buna varianta-.