Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a selectat 51 de cereri de finanțare prin Programul Operațional de Pescuit (POP) cu o valoare totală eligibilă de 48,6 mil euro, din cele 118 cereri depuse pånă la finalul lunii august, potrivit datelor ministerului.
Programul Operațional de Pescuit are ca obiectiv, printre altele, promovarea unui sector piscicol competitiv, asigurarea unui pescuit durabil, avånd în vedere aspecte legate de protecția mediului, dezvoltarea socială și bunăstarea economică. Prin POP sunt accesate sumele alocate Romåniei din Fondul European pentru Pescuit (FEP) pentru perioada de programare 2007-2013.
Bugetul alocat acestui program se ridică la 307,6 milioane euro, din care 230,7 milioane euro reprezintă contribuția FEP, iar 76,9 milioane euro-contribuția națională, de la bugetul de stat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane