Piaţa financiară mondială fierbe, principalii competitori încercand să dobandească poziţii cat mai profitabile. În consecinţă, unii vand, alţii cumpără, unii îşi unesc eforturile, totul pentru un profit mulţumitor pentru acţionari. Volumul fuziunilor realizate în domeniul serviciilor financiare, a crescut cu 77% în primul semestru, comparativ cu perioada similară din 2006, la 86,6 miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de banca de investiţii americană Freeman, citat de publicaţia Financial Times.
Studiul se referă la regiunile America de Nord, Europa şi Asia.
Valoarea menţionată exclude oferta de achiziţie lansată de banca britanică Barclays pentru preluarea concurentului olandez ABN Amro, în valoare de 97 miliarde de dolari, precum şi tranzacţiile din domeniul administrării activelor şi cele realizare de fondurile de investiţii.
În prima jumătate a acestui an, numărul fuziunilor a crescut la 139, de la 79 de tranzacţii în perioada ianuarie-iunie 2006.
Din numărul total de fuziuni, 36 au fost realizate între bănci de investiţii, în condiţiile în care numărul tranzacţiilor de acest tip a fost de 34 la nivelul întregului an 2006. Numărul fuziunilor din domeniile cercetării şi comerţului cu titluri de valoare au crescut semnificativ, la 29, de la 15 în primul semestru din 2006, iar sectorul tranzacţiilor electronice şi al burselor a înregistrat, de asemenea, o creştere importantă a numărului fuziunilor, de 44, comparativ cu 55 în întregul an 2006. În primele şase luni ale anului au avut loc 12 fuziuni cu valoare mai mare de 10 miliarde de dolari, faţă de 23 în 2006, respectiv 14 în 2005.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane