Piraeus Bank se află peste cerințele impuse de testele de stres, derulate de Banca Central Europeană, după majorarea capitalului din aprilie 2014 și răscumpărarea acțiunilor preferențiale ale statului grec, din mai 2014, a anunțat, luni, Piraeus Bank.
„Exercițiul a fost efectuat luând în considerare pe de o parte bilanțul de la 31 decembrie 2013 (?Bilanțul static’), iar pe de altă parte planul de restructurare al Băncii Piraeus (?Bilanțul dinamic’). Ambele bilanțuri au fost testate în condiții de stres, conform unui scenariu de baza, respectiv a unui scenariu ?advers’. În cadrul abordării Bilanțului Dinamic, Piraeus Bank a înregistrat o rată a Fondurilor Proprii de Nivel (FP1) de 11,4% în cazul scenariului de ?baza’ și de 6,7% în cazul scenariului ?advers’, ambele situându-se peste nivelurile minime de 8%, respectiv 5.5%”, se spune în comunicat, potrivit Agerpres.
Potrivit băncii, abordarea bilanțului static, combinată cu impactul creșterii capitalului cu 1,75 miliarde de euro care a avut loc în aprilie 2014 și a răscumpărării ulterioare de acțiuni preferențiale ale statului grec în valoare de 750 milioane de euro, a condus la o rata FP1 a băncii de 10,7% și 6,1% în cadrul scenariului de ?bază’, respectiv în cazul scenariului ?advers’. Cele două niveluri nu au luat însă în calcul beneficiile unei potențiale conversii a creanțelor privind impozitul amânat în credite aferente impozitului amânat.