Meteorologii au avertizat din nou că vom avea un an secetos. Agricultorii au început campania agricolă și încă așteaptă subvențiile restante. În acest timp, guvernanții pregătesc un plan de acțiune pentru a combate efectele secetei care ne amenință, însă țăranii nu mai cred în promisiunile electorale.
Oficialii Ministerului Agriculturii vor pune pe masa Guvernului un plan care să prezinte măsuri concrete împotriva secetei. Însă, agricultorii, care cunosc situația din teritoriu mai bine decât funcționarii statului, nu au fost consultați. Așa că fermierii cred că iar vom avea un "plan făcut din birou și în mod heirupist, fără nicio legătură cu realitatea", deci fără niciun rezultat benefic pentru agricultura românească și buzunarele consumatorilor, apreciază președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Viorel Matei. "Dacă până în anul 1989 România iriga aproape 2 milioane de hectare, anul trecut s-au irigat 27.000 de hectare. De ani de zile, când avem secetă se fac acele comandamente, tot felul de întâlniri științifice, la care nu participă direct reprezentanții producătorului sau reprezentanții celor care folosesc aceste sisteme. Este o strategie politică, o strategie privind campania electorală, dar o strategie reală nu există", a declarat președintele LAPAR în cadrul unui interviu radio. Liderul producătorilor a mai spus că o mare parte a fermierilor sunt dispuși să contribuie la refacerea sistemului de irigații la nivel național. Seceta din vara anului trecut a compromis peste 60% din suprafața cultivată. Mulți agricultori au spus că nu au încheiat contracte pentru irigații în acest an din cauza costurilor mult prea mari, de până la 400 de lei. În acest context, s-au încheiat contracte de furnizare a apei doar pentru 40% din suprafața irigabilă. "Dacă ați fi fermier și ar trebui să plătiți mai mult decât beneficiul pe care l-ați avea…? Sau dacă plătiți, și s-a întâmplat și anul trecut, și acum doi ani, oamenii au plătit și apa le-a venit foarte târziu sau, dacă le-a venit apa la timp, ba energia nu a putut să fie suportată, ba sistemul nu a funcționat…? Deci dumneavoastră sau eu sau oricare dintre fermieri ar plăti un lucru care nu este benefic? Vom avea mari probleme în acest an, mai puțin partea de vest, unde și acum precipitațiile sunt suficiente, dar cu partea sudului, partea Moldovei, vor fi mari, mari probleme", a punctat președintele LAPAR. În aceste condiții, în locul legumelor românești, vom găsi în piețe produse din import, la prețuri mult mai mari, avertizează agricultorii.