Home Economic-Financiar Practicienii în insolvență critică legea falimentului personal

Practicienii în insolvență critică legea falimentului personal

DISTRIBUIŢI

Legea insolvenței persoanelor fizice are o serie de lacune ce vor îngreuna aplicarea ei, iar una dintre ele este constituirea unor Comisii de insolvență, se arată într-un comunicat al CITR, practician în insolvență, remis, joi, CURENTUL.

Potrivit sursei citate, Comisia de insolvență are o componență complexă, dar fără niciun reprezentat al creditorilor, și este învestită cu atribuții decizionale, de control și de supraveghere a actelor persoanei în insolvență ori ale administratorului procedurii, ceea ce va putea naște adevărate dificultăți în practică.

”O altă problemă pe care o ridică legea în forma sa actuală este încălcarea dreptului de liber acces la instanță. În unele cazuri, Comisia de insolvență acționează ca o instanță în sine, fără a da persoanei în insolvență posibilitatea de a contesta măsura la judecătorie”, se mai precizează în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit CITR, administratorul judiciar este desemnat aleatoriu de Comisia de insolvență, din rândul practicienilor în insolvență, executorilor judecătorești, avocaților sau notarilor publici, înscriși în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice. Înscrierea în listă se va face doar după promovarea unui examen organizat de fiecare corp profesional, însă sunt incluși automat practicienii în insolvență și executorii judecătorești cu o vechime de peste 5 ani, aspect care va crea un tratament discreționar între avocații și notarii care trebuie să-și exprime disponibilitatea pentru a fi incluși pe lista specială a administratorilor judiciari, și practicienii în insolvență ori executorii judecătorești cu vechime mai mare de 5 ani, care vor fi incluși automat, arată comunicatul citat.

”În ciuda deficiențelor actuale, legea aduce și o serie de beneficii importante pentru persoanele fizice. Poate cel mai important este acela că acordă o a doua șansă datornicilor de bună credință, oferindu-le protecție în fața creditorilor. Executările silite vor fi suspendate, iar penalitățile nu vor mai putea fi calculate, timp în care persoana în cauză poate propune eșalonarea datoriilor pe baza unui plan de redresare și chiar un haircut al acestora, în anumite limite”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordonator CITR.

În plus, în cazul în care implementarea unui plan de redresare nu va fi posibilă, lichidarea activelor persoanei în insolvență se poate face în anumite limite. Legea încearcă astfel să împiedice aruncarea în stradă a rău-platnicilor de bună-credință iar o măsură în acest sens este instituirea unui drept de preferință la încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părți din acesta, la un cuantum al chiriei stabilit în condițiile pieței.

CITR precizează, însă, că, deși îndelung așteptată și discutată, insolvența persoanelor fizice nu are în spate un studiu de impact care să poată estima numărul procedurilor ce vor fi deschise. În Franța, spre exemplu, de la introducerea legii insolvenței persoanelor fizice au fost deschise 700.000 de dosare, iar în Statele Unite ale Americii 1,3 milioane.

Legea insolvenței persoanelor fizice se adresează persoanelor fizice de bună-credință, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanțele la furnizorii de utilități, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziția unui serviciu sau produs personal etc., și nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.

În situația în care datornicul consideră că se află în insolvență (deoarece nu dispune de lichidități pentru plata datoriilor scadente — starea de insolvență poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depășit cu mai mult de 90 zile) dar situația financiară a acestuia nu este iremediabil compromisă, poate cere Comisiei de Insolvență deschiderea insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care este o procedură administrativă și nu judiciară. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.

În cazul deschiderii procedurii de insolvență pe baza planului de rambursare se suspendă provizoriu executările silite începute, nu pentru mai mult de 3 luni, cu excepția situației în care instanța decide prelungirea acestei perioade, dacă astfel situația financiară a datornicului ar deveni iremediabil compromisă.

Durata de executare a planului este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 1 an.

Insolvența prin lichidare de active poate fi solicitată de către datornic, în mod direct, în cazul în care ”situația sa financiară este iremediabil compromisă”.

Legea prevede și o procedură simplificată pentru insolvența personală care poate fi accesată de o persoană fizică insolventă, dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile și are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 309 voturi pentru, proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.