Aproape nu trece saptamana fara sa existe un anunt ca un proiect mai important, fara a mai vorbi de cele de anvergura, sau chiar un credit mai substantial pentru o companie industriala urmeaza a fi finantate nu de banci comerciale private, ci de institutii bancar-financiare internationale, gen BERD, Banca Mondiala, BEI (Banca Europeana de Investitii), IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) etc. Modul in care sunt facute anunturile lasa a se intelege ca finantarea din partea acestora este un fel de act de bunavointa, daca nu chiar de caritate, pentru o tara napastuita si fara resurse cum este Romania, un ajutor pentru dezvoltarea ei si, avand in vedere conjunctura, pentru integrarea ei in Uniunea Europeana. Aceasta, cu toate ca finantarea in chestiune nu costa mai putin decat cea de la banci private.
Cei din piata au pareri nuantate, pentru a nu spune diferite. Toate aceste finantari, indiferent daca sub forma de credite sau sub forma de investitii, sunt cu garantii guvernamentale. Adica, in cazul in care beneficiarii nu-si achita obligatiile, plateste statul, respectiv contribuabilul. Mai precis, fraierul de contribuabil! Este de la sine inteles de ce este inghesuiala mare pe asemenea finantari: e bine si pentru finantator (ca, daca beneficiarul nu plateste, oricum plateste cineva) si pentru beneficiar (ca, daca nu poate sau nu vrea sa plateasca, platesc contribuabilii romani in locul sau). Sub diferite motivatii, desi uneori este vorba doar de pretexte sau tertipuri, oferte de finantari fara garantii guvernamentale din partea bancilor comerciale, chiar din partea celor ce actioneaza in Romania, sunt respinse sau evitate in favoarea ofertelor din partea institutiilor financiare amintite, poate tocmai pentru ca acestea din urma implica garantii guvernamentale. Datele de piata sunt fara echivoc: peste 50% din finantarile pentru corporatii sunt facute de aceste institutii, si nu de banci comerciale. Situatia este remarcabil de nelalocul ei. Nu prea este normal sa aduci bani de afara pentru finantari intr-un moment in care bancile din Romania, din motive pe care nu le discutam aici, baltesc de bani! Bancile respective ies in dezavantaj, dar realmente cu buza umflata ramane capitalul bancar autohton, atat cat mai este, caci bancile cu capital strain au alte posibilitati. Fiind filiale ale unor multinationale bancare, pot scoate din Romania banii disponibili pentru valorificare in reteaua internationala a acestora.
Este interesant cum are loc si finantarea platilor statului in contul datoriei publice contractate, datorie care include si garantiile guvernamentale folosite in caz de neplata din partea beneficiarilor. Romania ar putea profita de pe urma situatiei actuale de pe pietele financiare internationale, pentru a-si refinanta o parte din datoria publica, anume de a se reimprumuta in conditiile din prezent mai favorabile (dobanzi si maturitati) decat cele care erau cand a contractat creditele pe care trebuie acum sa le plateasca. Ar urma deci a folosi noile imprumuturi spre a le achita pe cele vechi, in acest fel inlocuind o datorie externa mai costisitoare la plata cu una mai putin costisitoare. Din motive deloc solide, FMI, alta institutie financiara internationala, sub a carei monitorizare se afla Romania, se opune.
Totul cam sugereaza ca suntem luati de fraieri. Si, mai rau, ne si lasam sa fim luati de fraieri! Din pacate, pe banii contribuabilului roman, caci, evident, si neinlocuirea unei datorii externe mai costisitoare la plata cu una mai putin costisitoare este achitata tot de catre contribuabil.
Realitatea este ca meciul dintre capitalul public administrat de institutiile financiare internationale si capitalul privat pe pietele internationale continua. Si terenul de confruntare il constituie numai pietele tarilor slab dezvoltate, cum este considerata si Romania, pentru ca pe pietele tarilor dezvoltate aceste institutii nu au nici o sansa concurentiala. Punctul culminant al confruntarii a fost in 1999 cand FMI, dupa ce a constatat ca trebuie sa salveze de la faliment tari lasate craca de capitalul privat, a vrut, prin asa-numitul experiment -impartirea poverii- (-burden sharing-), sa interzica tarilor la ananghie sa foloseasca bani publici de la FMI, Banca Mondiala sau BERD pentru a-si achita datorii contractate de la banci private. Romania a fost victima a acestui experiment si putin a lipsit sa intre in incetare de plati, trimisa fiind atunci la moarte de catre FMI sa se imprumute pe piata privata pentru a achita o datorie contractata din surse private. Din acel trist episod ar fi fost macar ceva de invatat pentru mai tarziu, de pilda pentru acum!
