Home Economic-Financiar Presat de FMI, guvernul ia cele mai nepopulare masuri din ultimii ani

Presat de FMI, guvernul ia cele mai nepopulare masuri din ultimii ani

DISTRIBUIŢI

Negocierile purtate in aceste zile cu reprezentantii Fondului Monetar International se dovedesc mult mai anevoiase decat se asteptau autoritatile de la Bucuresti. Practic, dupa aproape sase luni de la introducerea cotei unice, -reduta- fiscala castigata de actualul executiv in prima runda a negocierilor, nivelul bugetar al veniturilor a scazut la sub 30% din PIB. Pus cu spatele la zid, guvernul este nevoit sa accepte masuri extrem de nepopulare, printre care disponibilizari masive si blocari de posturi in sectorul public, reducerea drastica a subventiilor agricole si limitarea cresterilor salariale, intr-o perioada in care protestele sociale se tin lant.

Nevoit sa-si onoreze promisiunea de a reduce contributiile la fondurile de asigurare sociala, care de ani de zile sunt cele mai ridicate din Europa, ministrul Ionut Popescu a anuntat ca, incepand din 2006 si pana in 2008, atat pentru angajati, cat si pentru angajatori, aceste contributii ar urma sa scada cu 9-10%. Insa, pentru a acoperi aceste gauri bugetare, ca si altele, provocate de proasta gestionare a veniturilor, atatea cate sunt, guvernul este nevoit sa accepte o masura pe care la inceputul mandatului promitea ca nu o va lua niciodata, si anume majorarea TVA, de la 19 la 22%, incepand din ianuarie 2006. Pana atunci insa, esecul introducerii cotei unice trebuie -reparat- intr-un fel, or, asta nu se poate face decat prin acceptarea unor masuri nepopulare, impuse de FMI.

Disponibilizari si blocari de posturi in sectorul public

Potrivit agentiei Mediafax, care citeaza -surse apropiate negocierilor-, autoritatile romane au convenit deja cu reprezentantii FMI sa reduca cheltuielile de personal, prin disponibilizari, inghetari de posturi si limitarea salariilor in sectorul public, pentru a mentine deficitul bugetar la 0,75% din PIB. Astfel, cele doua parti au cazut de acord sa reduca cheltuielile de personal pentru acest an cu 4,5% din PIB, unul din angajamente fiind inghetarea a 7.000 de posturi din sectorul public, din care aproximativ 2.500 in sistemul de invatamant. Ca urmare, vor fi sistate toate angajarile in perioada 1 iulie-31 decembrie 2005, inclusiv pe posturile care vor ramane vacante in acest interval, cu cateva exceptii, cum ar fi posturile unice si cele la institutiile din sistemul de pensii.

Subventiile agricole, diminuate cu 1.400 miliarde de lei.

Alte masuri constau in eliminarea primelor care urmau sa fie acordate pana la finele acestui an, reducerea cheltuielilor de capital, precum si a subventiilor agricole. Cheltuielile de investitii vor fi reduse la 2,8-2,9% din PIB, iar subventiile agricole vor fi diminuate cu 1.400 miliarde de lei. Potrivit surselor Mediafax, la societatile de stat monitorizate, conform acordului cu Fondul, cresterile salariale vor fi limitate la 4% in acest an si se va renunta la majorarea salariala de 6% convenita pentru luna octombrie. Numarul de posturi inghetate la aceste companii va fi de 3.800-4.000. In domeniul mineritului vor fi disponibilizati circa 7.600 de angajati, comparativ cu nivelul de 5.500 stabilit anterior.

Cresteri masive de preturi

Alte angajamentele negociate cu FMI prevad majorarea preturilor la gazele naturale, la 110 dolari pe mia de metri cubi la 1 octombrie si a pretului national de referinta la energia termica cu 20%, adica la aproape un milion de lei pe gigacalorie. Tintele macroeconomice pentru acest an au fost stabilite la 7,75% din PIB in privinta deficitului de cont curent, in crestere cu 0,25 puncte fata de 2004 si cu 0,85 puncte fata de estimarile initiale, o crestere economica de 6%, in scadere cu 2,3 puncte fata de 2004, si o rata a inflatiei de 7,5%, cu 0,5 puncte peste prognoza initiala. In fine, majorarea salariului minim prevazuta pentru anul viitor va fi limitata la 3,3 milioane de lei, cu 200.000 de lei peste nivelul actual.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.