Home Economic-Financiar Prețurile locuințelor s-au redus până la nivelurile din 2006

Prețurile locuințelor s-au redus până la nivelurile din 2006

DISTRIBUIŢI

 

Prețurile locuințelor s-au redus în medie cu 8,5% pe an, de la momentul de vârf al pieței imobiliare, consemnat în trimestrul al doilea al anului 2008, cumulând o contracție totală de 41%, astfel că nivelurile actuale sunt similare cu cele din 2006, potrivit Eurobank Property Services (EPS).

 

Indicele rezidențial EPS arată că în primul trimestru din 2014 prețurile rezidențiale la nivel național au scăzut cu 2% față de trimestrul precedent, după o creștere trimestrială anterioară pozitivă. Față de primul trimestru din 2013, prețurile s-au redus cu 0,6% (de la an la an), ceea ce indică o piață stabilizată, mai ales dacă se ia în considerare tendința sezonieră de a avea prețuri reduse în sezonul rece.

 

„De la momentul de vârf al pieței imobiliare, consemnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2008, prețurile rezidențiale la nivel național au înregistrat scăderi medii anuale de -8,5%, cumulând o scădere totală de 41%, prețurile actuale fiind la nivelul celui de-al doilea și celui de-al treilea trimestru din 2006, chiar înainte de «bula imobiliară»”, se arată într-un comunicat al EPS.

 

Analiza pe zone ale Capitalei arată că prețurile pentru zona centrală au rămas stabile în primul trimestru al anului, după o fluctuație a indexului în trimestrele anterioare, și au înregistrat o creștere de 2,5% față de primul trimestru din 2013 (de la an la an), stabilind o tendință de creștere a pieței de top la nivel național pentru o perioadă de peste un an.

 

Pe de altă parte, prețurile pentru zona periferică a Bucureștiului au continuat să înregistreze scăderi mai mari decât nivelul național, ajungând până la 2,3% în perioada menționată. În mod similar, prețurile rezidențiale din Ilfov s-au redus cu 2,1% față de primul trimestru din 2013 (de la an la an).

 

Cea mai semnificativă creștere a prețurilor rezidențiale la nivelul diviziunilor regionale ale indexului rezidențial EPS este înregistrată de partea de nord, cu o creștere a prețurilor de 2% față de trimestrul precedent și de 5,6% (de la an la an) față de perioada similară a anului precedent, având o tendință consecventă de creștere începând cu mijlocul lui 2012. Zona de nord este diviziunea cu cele mai mici prețuri rezidențiale la nivel național și creșterea recentă poate fi explicată prin faptul că ajustarea prețurilor a fost începută înaintea celorlalte diviziuni.

 

Și în centru prețurile au crescut cu 2% de la an la an, fără fluctuații semnificative ale indexului. Moldova și Muntenia au înregistrat, de asemenea, un comportament stabil al prețurilor timp de mai multe trimestre. Cele mai abrupte scăderi de prețuri au fost înregistrate de diviziunea vest (3,8%), urmată de Sud și de București & Ilfov. Restul diviziunilor prezintă un index cu reduceri moderate de prețuri.

 

Dintre marile orașe regionale ale României, Ploiești a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor rezidențiale, cu o rată de 7,5%, față de perioada similară a anului precedent, acesta fiind urmat de Brașov, Constanța și Galați. Cele mai abrupte scăderi de prețuri în aceeași perioadă au fost înregistrate de Brăila, Oradea și Craiova, deși în cazul primelor două orașe evoluțiile înregistrate de index par să fi fost afectate de fluctuații aleatorii. Restul orașelor prezintă prețuri stabile.

 

Dintre tipurile de proprietăți analizate de indicele rezidențial EPS, apartamentele au avut performanțe sub nivelul mediu, atât în București, cât și la nivel național, față de același trimestru al anului trecut. Proprietățile noi din București au rămas relativ stabile în ultimele 4 trimestre, iar la nivel național proprietățile noi au fost afectate mai puternic în comparație cu indicele național general.

 

Eurobank Property Services este o subsidiară a grupului Eurobank.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.