Home Economic-Financiar Primarul Traian Basescu acuza -smecheria si coruptia- de pe piata imobiliara

Primarul Traian Basescu acuza -smecheria si coruptia- de pe piata imobiliara

DISTRIBUIŢI

Primarul general al Capitalei, Traian Basescu, a acuzat ieri practicile de -smecherie si coruptie- ale unor investitori imobiliari pe piata Bucurestilor, fara insa a-i nominaliza.

-Sunt foarte multi promotori de proiecte imobiliare care angajeaza mari suprafete de teren si apoi paseaza primariei sarcina realizarii infrastructurii rutiere si de utilitati. In acest fel, pe piata imobiliara se falsifica preturile si se pune frana concurentei loiale-, a spus primarul. Domnia sa a aratat ca, in acest fel, costuri uriase cu infrastructura cartierelor rezidentiale sunt preluate de primarie, acest lucru fiind posibil prin -influenta politica si trafic de influenta-.

In alocutiunea sa la Targul privat de vile, care se desfasoara in aceste zile la Bucuresti, primarul general a atacat si tagma arhitectilor, care, in opinia sa, se pune neconditionat in slujba potentatilor zilei, fara a incerca sa le franeze -gusturile indoielnice-. -Arhitectii au devenit instrumente docile ale celor care pun pe masa teancul de bani. Nu cred ca, din miile de vile care s-au construit in ultimii ani, macar 10 vor fi retinute peste ani de zile ca monumente arhitectonice. Dezvoltam orasul urat-, a spus dl Basescu.

In alta ordine de idei, primarul general s-a aratat ingrijorat de dezvoltarea Bucurestilor aproape exclusiv spre nord, ceea ce duce la distrugeri ireparabile ale mediului inconjurator. -Intr-un timp nu foarte indepartat, ne pregatim sa inghitim nu numai Aeroportul Baneasa, ci si Otopeniul-, a spus Traian Basescu. Primarul a promis ca, in viitoarea sa legislatura, va acorda facilitati celor care cumpara terenuri in sudul Bucurestilor si construiesc aici. -In locul investitorilor in domeniul imobiliar, as cumpara terenuri in zona de sud, pentru ca eu voi castiga alegerile si voi avea si sustinere politica-, a completat razand edilul-sef al Bucurestilor.

Domnia sa a mai dat detalii si despre proiectul de reabilitare a infrastructurii subterane si a strazilor din zona centrului vechi al Capitalei. Aceasta operatiune va fi preluata de primarie, iar, in schimb, proprietarii va trebui sa se ocupe de consolidarea cladirilor. Refacerea infrastructurii va incepe in primavara anului viitor si primarul este de parere ca in urma acestei operatiuni se va ajunge la un adevarat -boom- imobiliar in zona.

Pe de alta parte, primaria are in vedere si un program, in valoare de 2,2 miliarde de dolari, destinat refacerii infrastructurii bucurestene. Programul va fi scos la licitatie imediat dupa alegerile locale de anul viitor si se va desemna un singur antreprenor general. Faptul ca aceste operatiuni vor fi finantate de Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si, se pare, si de Eximbank din Statele Unite este considerat de primar drept un atu: -Proiectul devine astfel protejat de influente politice-. Este vorba, concret, de modernizarea tuturor intersectiilor si a bulevardelor importante, a infrastructurii subterane, crearea de parcaje subterane insumand 130.000 de locuri si altele.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.