Home Economic-Financiar Primăvara nu a „dezghețat” creditarea

Primăvara nu a „dezghețat” creditarea

DISTRIBUIŢI

Volumul creditelor acordate de bănci populației și firmelor a scăzut în martie cu 2,1% față de luna precedentă, calculat la valoarea în lei, pånă la 202,6 miliarde de lei (47,84 miliarde de euro), iar ritmul anual de creștere a coboråt la 23,1%, calculat în termeni nominali, de la 30,7% în februarie. Împrumuturile în valută acordate persoanelor juridice au înregistrat cea mai mare scădere, de 3,6% în termeni lunari, ajungånd la 58,488 miliarde de lei. Creditele în valută acordate persoanelor fizice s-au redus în martie cu 2,2%, la 61,135 miliarde de lei. Nici cu economiile nu stăm mai bine. Depozitele rezidenților în lei și valută au înregistrat o scădere lunară de 0,2% în martie, la 154,1 miliarde de lei.

Creditul acordat firmelor
și populației a scăzut
în martie cu 2,6%
Soldul creditului neguvernamental acordat de către bănci a scăzut în luna martie cu 2,6% în termeni reali, față de februarie, la 202,61 miliarde de lei, pe fondul diminuării cu 1,4% a împrumuturilor în lei și scăderii cu 1,6% a finanțărilor în valută exprimate în euro, potrivit datelor BNR.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în martie cu 2,1% în termeni nominali față de luna februarie, în contextul diminuării împrumuturilor în lei cu 0,9%, la 83,033 miliarde de lei, și a celor în valută, exprimate în lei, cu 2,9%, la 119,583 miliarde de lei.
Împrumuturile în valută acordate persoanelor juridice au înregistrat cea mai mare scădere, de 3,6% în termeni lunari, ajungånd la 58,488 miliarde de lei. Creditele în valută acordate persoanelor fizice s-au redus în martie cu 2,2%, la 61,135 miliarde de lei. Totuși, împrumuturile în valută acordate persoanelor juridice și fizice au crescut în martie cu 25,5%, respectiv 39,5% față de aceeași lună din 2008.
Credite acordate populației în lei au scăzut în martie cu 0,75% față de februarie, la 40 miliarde de lei. Împrumuturile acordate în lei persoanelor juridice au coboråt cu 1%, la 42,94 miliarde de lei.
De asemenea, creditele în lei acordate populației și firmelor au avansat în martie cu 12,3%, respectiv 11,8% compatrativ cu luna similară a anului trecut.
Rata anuală de creștere a creditului neguvernamental s-a redus de la 30,7% (22,2% în termeni reali) în februarie, la 23,1% (15,4% în termeni reali) în martie. Împrumuturile în lei s-au majorat cu 12% (5% în termeni reali), în timp ce creditele în valută exprimate în lei au avansat cu 32,1% (exprimată în euro, creșterea a fost de 16,3%).
Creditul guvernamental (al administrației centrale, administrațiilor locale, administrațiilor sistemelor de asigurări sociale) a crescut în martie cu 18%, la 29,308 miliarde de lei. La 31 martie, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 189,3% (171,1% în termeni reali) față de finele aceleași luni a anului trecut.
În ceea ce privește economiile, depozitele rezidenților în lei și valută au înregistrat o scădere lunară de 0,2% în martie, la 154,1 miliarde de lei, pe fondul scăderii plasamentelor în valută cu 1,5%, care a compensat avansul sumelor depuse în lei, de 0,7%.
Depozitele în lei ale populației au crescut în martie cu 2,3% față de februarie și cu 24,9% (17,1% în termeni reali) comparativ cu aceeași lună din 2008, la 57,269 miliarde de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.