Leul românesc pare intrat la o cură de slăbire foarte drastică. Fiecare șediță pe piața valutară mai pune un ban la valoarea euro: 3,4… 3,5… ieri, 3.6! În aceste condiții, mulți se întreabă dacă nu cumva vom vorbi din nou chiar de 4 lei!
Cum BNR nu pare deranjată de această fluctuație, întrucât moneda națională era supraevaluată, singura speranță pentru oprirea avalanșei sunt banii căpșunarilor, veniți în țară de sărbători. Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a spus într-un interviu acordat agenției MNI că este mai mulțumit de cursul actual de schimb al leului decât de cel "total nesustenabil" din cursul acestei veri, iar BNR va menține regimul de flotare controlată pentru a nu crea probleme economiei.
"Sunt mai mulțumit de nivelul actual decât de cel total nesustenabil consemnat în această vară", a spus Isărescu agenției de presă Market News Internetional, la Cape Town.
Declarațiile guvernatorului pentru agenția de presă MNI au fost completate de un interviu pentru Reuters al consilierului său Lucian Croitoru, care a spus că deprecierea leului până la un nivel minim pentru anul 2007 face parte din corecția naturală spre nivelurile normale ale fundamentelor economice: "Este un fapt normal, reprezentând o revenire a monedei de la un nivel nesustenabil, atins în iulie. Ceea ce se întâmplă acum face parte dintr-un proces de corecție spre un nivel ce respectă într-o mai mare măsură fundamentele economice ale României".
S-ar putea însă să avem probleme pe inflație. Așa cum se știe, de sărbători se consumă mult, iar caracteristica acestui consum e inelasticitatea: adică vom cumpăra indiferent de prețul cerut de comercianți. Și o cocoașă mai înaltă nu cred că ar bucura pe nimeni!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane