Termenul de depunere a ofertelor de cumparare a pachetului de actiuni detinut de stat la producatorul de aluminiu Alprom SA Slatina a fost amanat pentru a treia oara in acest an de catre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS). Cu toate ca ultimul termen, stabilit dupa alte doua amanari, a expirat pe data de 26 iulie, unul dintre investitorii care si-au exprimat public intentia de a prelua societatea, si anume consortiul format din Conef Bucuresti si Marco Acquisitions Ltd., nu si-a facut inca aparitia cu o oferta ferma. In aceste conditii, APAPS a fost de acord cu o noua reprogramare a datei-limita pentru depunerea ofertelor de cumparare, de data aceasta pana pe 2 septembrie 2002. De altfel, Marco si Conef, care detin deja impreuna 17,19% din capitalul Alprom, au nevoie de o astfel de amanare, in conditiile in care pentru preluarea controversata facuta de acestia la combinatul de aluminiu Alro din Slatina a inceput o analiza la cererea Bancii Mondiale.
Evaluarea ceruta de institutia financiara internationala s-ar putea prelungi pana la finele lunii viitoare. Concluziile sale pot determina anularea modalitatii de privatizarea de la Alro (prin majorarea capitalului societatii de catre Conef si Marco, cei care detineau, la fel ca la Alprom, pachete de actiuni, achizitionate de pe piata de capital). Marco ar putea fi pus in situatia de a renunta la majorarea initiala de capital, cumparand, in schimb, intregul pachet de actiuni de la APAPS, caz in care ar trebui sa plateasca in plus pentru cele 15 procente luate de la APAPS si sa gaseasca apoi bani pentru a participa si la privatizarea Alprom. Mai rau, evaluarea ceruta de Banca Mondiala ar putea stabili necesitatea reluarii integrale a privatizarii Alro, caz in care, daca ar pierde combinatul de aluminiu, Marco si-ar pierde si interesul pentru Alprom, pe care nu l-ar mai putea integra cu furnizorul sau din acelasi oras. Planurile consortiului Marco-Conef sunt insa aproape batute in cuie, fiind deja pus la punct un plan de fuziune intre Alro si Alprom, in sistem urmand sa fie integrat si combinatul Alub Tulcea, preluat de la grupul Balli. Pana la punerea sa in aplicare trebuie, totusi, depasit momentul evaluarii corectitudinii privatizarii de la Alro, iar o amanare a privatizarii Alprom devine, in aceste conditii, extrem de binevenita.
Concurentii consortiului Marco-Conef nu au renuntat deocamdata la intentia de a participa la privatizarea Alprom, asa cum au facut-o in cazul Alro, unde au realizat ca jocurile erau de mult facute. Caietul de sarcini a fost cumparat si de filiala elena a grupului francez Pechiney, Alumil de Greece. Interesati de Alprom mai sunt rusii de la SUAL, precum si societatea romaneasca Metalexportimport, care ar putea forma un consortiu cu asociatia salariatilor actionari din intreprindere.
-De obicei, amanarea termenelor de depunere a ofertelor este decisa atunci cand investitorii interesati cer un interval de timp suplimentar pentru completarea sau finalizarea documentatiilor-, a incercat sa explice cea de-a treia amanare Adriana Tran, directorul Directiei Comunicare din cadrul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), fara a preciza care dintre investitorii interesati de Alprom a facut o asemenea solicitare.
Metoda aleasa pentru vanzarea pachetului de 69,9% din actiunile Alprom este negocierea pe baza de oferte tehnice. Aceasta presupune indeplinirea de catre companiile interesate de Alprom a trei criterii, si anume experienta de minimum cinci ani in domeniul productiei si comercializarii produselor de aluminiu, capacitatea financiara de a investi 2,46 milioane de dolari in dezvoltarea Alprom si realizarea, de catre ofertant, a unei cifre de afaceri anuala mai mare de 45 milioane de dolari. Alprom este inclusa in programul PSAL I, convenit de autoritatile romane cu Banca Mondiala. In procesul de privatizare a societatii, APAPS este asistata de un consortiu condus de BNP Paribas, in calitate de consultant.
Alprom are un capital social de 170,4 miliarde de lei si inregistra, la sfarsitul anului trecut, datorii totale in suma de 399 miliarde de lei. Ceilalti actionari importanti ai societatii sunt firmele Conef Bucuresti – 10,55% si Marco Acquisitions Ltd. – 6,64%, membre ale consortiului care a achizitionat, recent, Alro Slatina, furnizorul de materie prima pentru Alprom.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 14.03.2025, 14:28:24