Tendința de suprareglementare a piețelor financiare este îngrijorătoare nu doar pentru monetariști și libertarieni, pentru că poate stimula în sine asumarea de riscuri sub acoperirea regulilor, iar soluția rezidă în promovarea eticii și profesionalismului, apreciază guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
„Dacă strângi șurubul reglementării prea tare intri în conflict cu mecanismele pieței (…) Tot timpul există riscul suprareglementării, care de la un punct încolo poate să dărâme încrederea. Adecvarea capitalurilor este una dintre temele preponderente ale reglementării (…) Acest lucru creează propriile stimulente pentru apetitul pentru risc al bancherilor și se va ajunge la un nou ciclu de neadecvare a capitalului. Dacă știm aceste lucruri, ce facem? Cred, la fel ca alții, că încrederea, având o componentă emoțională, depinde foarte mult de calitatea bancherului“, a spus Isărescu la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Institutului Bancar Român.
Guvernatorul BNR apreciază că relația de credit este fundamental umană, de încredere, și abia în secundar o relație tehnică, ceea ce face ca etica și profesionalismul să fie esențiale, pentru a construi un profil de bancher caracterizat de „onestitate, moralitate, simț al dreptății și echilibrului“.
Isărescu a explicat că dereglementarea excesivă a fost la fel de periculoasă, mai ales într-un sistem financiar care este construit pe riscuri, dar a fost supraestimată pentru că nu s-au identificat corect resorturile de creștere globală din ultimii 20 de ani.
Home Economic-Financiar Profilul bancherului ideal: onest, moral, cu simțul dreptății și al echilibrului