Agentia SAPARD impreuna cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) au finalizat o actiune de informare directa a agentilor economici care opereaza in domeniul industriei agroalimentare, se arata intr-un comunicat al Agentiei SAPARD.
Astfel, au fost expediate aproximativ 1.300 de pachete informative privind oportunitatile de finantare nerambursabila oferite prin Programul SAPARD pentru procesarea carnii, laptelui si a pestelui. In cadrul pachetului informativ, potentialii beneficiari au primit pe suport digital detalii concrete despre modul de intocmire a unui proiect SAPARD, cererea de finantare, precum si modalitati de obtinere a unui credit bancar necesar asigurarii cofinantarii private.
Totodata, ANSVSA a tinut sa reaminteasca unitatilor de procesare despre necesitatea unei restructurari viabile a activitatii in vederea alinierii acestora la standardele UE.
Societatile vizate prin aceasta actiune fac parte din categoriile B (unitati despre care se asteapta sa indeplineasca cerintele Uniunii Europene la data aderarii), C (unitati listate pentru perioada de tranzitie – pana in 2009) si D (unitati care nu indeplinesc cerintele Uniunii Europene si care urmeaza a fi reclasificate si sunt supuse monitorizarii si controlului ANSVSA).
Conform datelor furnizate de Agentia SAPARD, pana la finele lunii iunie, au fost absorbite doar 30% din fondurile destinate masurilor aplicabile in industria alimentara.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane