
Adunarea Generală a Acționarilor CEC Bank s-a reunit astăzi pentru schimbarea lui Radu Ghețea de la conducerea băncii de stat, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate. Noul director al CEC va fi Dan Sandu, fost vicepreședinte al Volksbank, conform acelorași surse.
Radu Ghețea este președinte al CEC din 2007, după ce anterior a fost președinte al Consiliului de Administrație al Alpha Bank.
Contactat de Profit.ro, Radu Ghețea nu a dorit să comenteze. Oficialii Ministerului Finanțelor, care controlează banca, nu au putut fi contactați. Sursele citate au mai precizat că mandatul actualilor membri ai echipei de conducere a fost prelungit cu o lună, interval în care înlocuitorii acestora să obțină avizul pentru ocuparea posturilor. În ceea ce îl privește pe Ghețea, acesta ar urma să nu mai continue nici ca președinte al Consiliului de Administrație, nici ca simplu membru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















