Potrivit unei declaratii a premierului Tariceanu, de fondurile acordate pana acum de Uniunea Europeana pentru sustinerea integrarii ar fi beneficiat de fapt doar oligarhia politica si asociatii acesteia, situatia urmand sa se schimbe de-abia de acum incolo, cand beneficiari vor fi cei in nevoie, adica adevaratii destinatari ai respectivelor fonduri.
Prima parte a aprecierilor primului-ministru nu face decat sa reflecte o realitate. Politicienii au extras nu numai capital politic de pe urma deciziei, tot politice, a Uniunii Europene de a admite Romania in cadrul organizatiei, in pofida faptului ca, pe criterii economice, Romania plateste tribut unei intarzieri istorice substantiale. Dar ceea ce premierul Tariceanu a numit oligarhia politica a fost si cea care a avut acces concret la fondurile europene. Intr-un fel, in mod chiar obiectiv. Cine a stiut de aceste fonduri altfel decat in principiu?! Ele nu se plimba pe strada si nici nu sunt afise despre existenta lor la colt de strada. Se afla eventual doar pe Internet, dar cati dintre romanii in nevoie navigheaza pe Internet?! Politicienii si clientela lor au fost singurii bine informati in domeniu!
Mai mult: cati dintre potentialii intreptatiti stiu realmente sa indeplineasca formalitatile necesare accesarii si obtinerii fondurilor europene? Dincolo de faptul ca este vorba de a cunoaste elaborarea unor programe eligibile, trebuie spus ca intocmirea proiectelor precum si procedurile de accesare si obtinere a fondurilor constituie o activitate birocratica imensa, aproape descurajanta, oricum prohibitiva pentru novici sau pentru cei din afara cercului de initiati. Prin alte tari, o adevarata industrie a accesarii fondurilor prin programe s-a dezvoltat. In Romania, lucrurile din acest punct de vedere sunt la inceput, iar cei care stiu despre ce este vorba sunt oricum in orbita politicului si, intr-un fel, fortati sa faca treaba respectiva pentru politicieni si clientela lor. Contra onorariu, adica pe bani, lucrurile abia urmeaza sa se aseze. Numai ca cei care ar avea acuta nevoie de fonduri pentru finantarea a diferite proiecte sau programe n-au bani nici macar pentru ei, daramite sa-i mai si plateasca pe altii ca sa-i invete accesarea! Asa ca lucrurile vor ramane inca mult timp in stadiul in care se gasesc.
Mai ales ca va interveni eterna si nerezolvata problema a cofinantarii. Accesul la fondurile europene depinde de o participare romaneasca (privata sau de stat, centrala sau locala) in proportii variind intre 20% si 50%. Cei mici si din afara cercului de initiati si cunoscatori – adica tocmai cei in nevoie – sunt oricum cei fara posibilitati financiare pentru aceste coparticipari. Asa ca vor ramane pe mai departe de caruta! Exista putine sanse ca lucrurile sa se schimbe cu adevarat radical in domeniu, chiar daca, sa admitem, politicienii aflati acum la guvernare vor fi altfel decat cei de pana acum si vor rezista tentatiei de a-si apropia cu prioritate pentru ei si asociatii lor fondurile europene. S-ar putea ca cercul beneficiarilor de fonduri europene sa se largeasa, sa nu se mai inchida doar inlauntrul oligarhiei politice, dar este indoielnic ca va cuprinde realmente intreprinderile mici si mijlocii in nevoie si, ce sa mai vorbim, de potentialii destinatari de la sate, care ar urma sa constituie miza dezvoltarii rurale!
