Home Economic-Financiar Recolta de grau a fost compromisa de inundatii

Recolta de grau a fost compromisa de inundatii

DISTRIBUIŢI

O cantitate insemnata din graul recoltat in acest an este grau furajer, a declarat, ieri, ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, fara a furniza procente edificatoare in acest sens, pentru ca -nu sunt inca gata analizele efectuate la institutul de bioresurse si gradarea cerealelor-. Pana in prezent a fost recoltata 95% din suprafata totala cultivata cu grau, ceea ce inseamna in jur de sapte milioane de tone. -Desi cantitativ stam bine, nu putem spune acelasi lucru din punctul de vedere al calitatii. Nu va pot spune exact cat la suta este furajer, insa pot sa va asigur ca este vorba de o cantitate insemnata, pentru care cautam solutii de valorificare-, a precizat Flutur, care la inceputul sezonului se arata foarte optimist, declarand ca -graul nu va fi afectat decat in mica masura de inundatii-. Motivul degradarii cerealelor este unul singur, recunoscut de Flutur – inundatiile abundente care s-au napustit asupra tarii si care au stricat numeroase recolte agricole. Potrivit specialistilor, graul va fi declarat furajer ca urmare a continutului de gluten si a gradului de incoltire. In conditiile in care graul de panificatie este deja o raritate, in urmatoarele doua luni este mai mult decat sigur ca vom asista la o majorare a pretului painii, dupa unii specialisti cu pana la 10%.


Recolta graului si, implicit, necesitatea de depozitare au scos la iveala alte nereguli existente pe acest sector de activitate. Flutur a tinut sa precizeze ca producatorii agricoli se confunta cu o lipsa acuta de depozite si silozuri, iar cei care detin astfel de dotari au creat deja un monopol, ducand la perturbatii pe piata. -Nu mai este o noutate ca de multe ori graul este vandut la preturi cu mult sub pretul real, tocmai pentru ca detinatorii de silozuri isi impun propriile reguli de functionare-, a declarat Flutur. In aceste conditii, una dintre intentiile ministrului agriculturii este de a sprijini producatorii agricoli, astfel incat sa poata sa-si achizitioneze singuri astfel de depozite.

Cupoane pentru culturile din toamna

Pana la a-i ajuta sa isi cumpere silozuri, Flutur a pregatit deja un nou ajutor financiar pentru agricultori. Este vorba de cupoane destinate achizitionarii de motorina, ingrasaminte chimice si seminte pentru infiintarea culturilor, care urmeaza sa ajunga la producatori pana la sfarsitul acestei luni. -Speram ca pana la 20 august sa trimitem in teritoriu primele bonuri valorice destinate achizitionarii de ingrasaminte chimice si seminte pentru infiintarea culturilor-, a precizat Flutur. Subventiile acordate de stat producatorilor agricoli se ridica la 1.750 milioane de lei vechi la hectar. Din aceasta suma, 400.000 de lei vor fi alocati motorinei folosite in campania agricola, ceea ce inseamna 33% din valoarea totala necesara pentru un hectar, iar restul de bani vor fi destinati achizitionarii de seminte si ingrasaminte chimice.

Subventii pentru 1,5 milioane de hectare

Cupoanele se vor acorda doar producatorilor care detin sub cinci hectare de pamant agricol, astfel ca un producator nu poate primi mai mult de cinci cupoane. -Din calculele noastre au fost identificate 1,5 milioane de hectare care ar urma sa primeasca sprijin-, a mentionat Flutur. La inceputul anului, Ministerul Agriculturii a anuntat ca subventiile in bani acordate producatorilor agricoli vor fi inlocuite cu bonuri valorice destinate achizitionarii de ingrasaminte chimice si seminte pentru infiintarea culturilor. Numarul total al bonurilor care vor fi tiparite este de 9,3 milioane. Pentru acest program de sprijin, ministerul va primi prin realocari bugetare fonduri de 250 milioane de lei noi.

Doua agentii pentru gestionarea banilor europeni

Pe partea de integrare, ministerul agriculturii se pregateste intens pentru a putea atrage fondurile europene in valoare de patru miliarde de euro, pe care Romania le ve primi pentru sprijinirea agriculturii si a domeniului piscicol, in perioada 2007-2009. In acest sens, este nevoie, in primul rand, de pregatirea institutiile, astfel incat sa fie capabile sa directioneze acesti bani la beneficiari-, a declarat ieri secretarul de stat pe probleme de integrare in cadrul Ministerului Agriculturii, Mugur Craciun. -Agentia de plati si interventie pentru agricultura functioneaza deja in cadrul ministerului, iar Agentia de plati pentru dezvoltare rurala si pescuit va fi operationala din 2007 si va functiona pe structura Agentiei SAPARD-, a explicat Craciun. In plus, in sectorul sanitar-veterinar, ministerul a propus o ordonanta de urgenta prin care se are in vederea sprijinirea activitatii de colectare si distrugere a subproduselor de animale si a cadavrelor. -Vom stabili nivelul sprijinului pentru unitatile poluante si vom organiza o licitatie internationala pentru concesionarea activitatii de colectare si neutralizare a subproduselor de origine animala, care nu sunt destinate consumului uman, a cadavrelor de animale si ecarisarea teritoriului. Ajutorul statului ar putea ajunge si la 50% din totalul cheltuielilor-, a mai precizat Craciun.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.