Home Economic-Financiar Reprezentantele BCR in lume raman cea mai mare investitie romaneasca in strainatate

Reprezentantele BCR in lume raman cea mai mare investitie romaneasca in strainatate

DISTRIBUIŢI

Sucursalele bancare din afara Romaniei, atat cele subsidiare, cat si reprezentantele care au fost preluate de Banca Comerciala Romana o data cu fuziunea pe care a facut-o cu defuncta Bancorex au devenit, in ultimul an, un atuu foarte important pentru apropiata privatizare. Potrivit surselor din interiorul bancii, la mai bine de trei ani de la absorbtia Bancorex, cand soarta celor opt reprezentante externe nu era prea roza, una dintre ele fiind in acest sens in pragul falimentului, -birourile- au reusit, in ultimii doi ani, sa capete un trend ascendent din punct de vedere al rezultatelor financiare. Acest lucru face ca singura banca comerciala care se mai afla inca in portofoliul statului sa devina si mai atractiva pentru un eventual investitor de marca in domeniu, BCR fiind de fapt singura banca din Romania care este in prezent destul de bine cotata international din punctul de vedere al reprezentarii pe plan international.

Reautorizare finalizata

Fuziunea dintre BCR si Bancorex a adus cu ea si micile probleme birocratice. Fiecare reprezentanta externa sau sucursala subsidiara a trebuit, o data cu schimbarea proprietarului, sa astepte din partea diverselor institutii de supraveghere a sistemelor bancare aproximativ trei luni de zile pentru finalizarea procedurilor de reautorizare.

Ultimul dintre -birouri- care si-a finalizat aceste proceduri a fost cel al reprezentantei din New York. Aici, personalul dispune de trei-patru angajati, toti din Romania. Reprezentanta din Statele Unite ale Americii are rol de intermediere a potentialelor afaceri care se pot derula prin intermediul BCR, dar si a simplelor tranzactii bancare. In aceeasi situatie se afla si reprezentanta BCR din Moscova. Atat minibanca din New York, cat si cea din Moscova sunt cele mai vechi reprezentante, infiintarea lor avand loc la inceputurile anilor *70.

Reprezentare internationala in procente

In ceea ce priveste participatiunile Bancii Comerciale Romane la alte unitati bancare, cele mai mari procente din pachetul total de actiuni sunt detinute in afara tarii la Banca Anglo-Romana si la Banca Frankfurt-Bucharest. La Paris, partea romana detine aproximativ 98% din actiuni, in timp ce in inima Germaniei, BCR are un pachet de 83%. Ordinea ar putea fi foarte bine completata cu cele 50 de procente din pachetul majoritar de actiuni detinute de BCR si in Banca Franco-Romana, banca care, in afara de capitalele celor doua tari, mai are sucursale si in Timisoara. Lista participatiunilor BCR este completata si de cele aproximativ 20% din pachetul de actiuni a MISR Bank si de cele 7% din Banca Italo-Romena. Potrivit ultimelor evaluari facute in interiorul bancii romanesti, nivelul capitalului subscris si varsat pentru unitatile aflate in strainatate se ridica la un nivel de peste 100 milioane de dolari, ceea ce a dus la concuzia ca, pentru Romania, acestea sunt cele mai mari investitii romanesti din strainatate. Potrivit unor surse din interiorul bancii, acest lucru a dus la ideea ca, inainte de privatizarea anuntata, BCR sa inceapa sa testeze -terenul- in vederea unei eventuale infiintari a unei reprezentante in zona Italiei. In opinia purtatorului de cuvant al institutiei, Cornel Cojocaru, acest pas este in momentul de fata unul dificil de facut din cauza situatiei actuale a sistemuui bancar din spatiul comunitar, care tinde catre restrangerea numarului unitatilor bancare prin diverse fuziuni, dar si a restrictiilor din ce in ce mai putin permisive ale organismelor europene de supraveghere bancara.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.