Dupa ce -piata- banilor falsi, a timbrelor ori a facturilor fiscale a devenit tot mai nesigura si periculoasa pentru plastografii de profesie sau de ocazie, acestia au identificat o alta zona de imbogatire: cea a retetelor medicale gratuite.
Mai multe farmacii bucurestene au primit vizita politistilor, interesati sa afle amanunte despre noul teritoriu pe care actioneaza falsificatorii – cel al retetelor medicale gratuite, cu valori foarte mari. Pana in prezent, au fost identificate retete in valoare totala de mai mult de doua miliarde de lei, -costul- fiecareia fiind de cel putin 15 milioane de lei. -Au fost falsificate, bineinteles, retetele pentru medicamentele mai scumpe, pentru afectiuni ale caror tratamente pot costa chiar si 50 milioane de lei lunar-, ne-a declarat Robert Serban, directorul general al Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti. Paguba urmeaza a fi suportata de cele cateva farmacii care au eliberat medicamentele mentionate in baza retetelor falsificate.
Asa cum puteti, de altfel, remarca, modelul alaturat de reteta (unul dintre falsurile descoperite) nu -exceleaza- in elemente de securitate, fiind suficient de -accesibile- pentru falsificatori. Directorul CASMB sustine ca pentru evitarea unor astfel de situatii, ar fi suficienta solicitarea, de catre farmacisti, a buletinelor celor care ridica medicamentele. -Imprimeria Nationala- are, in schimb, o alta solutie: cea a timbrarii retetelor.