Home Economic-Financiar Rezervele valutare ale BNR au scăzut în noiembrie cu 454 mil. euro

Rezervele valutare ale BNR au scăzut în noiembrie cu 454 mil. euro

DISTRIBUIŢI

Rezervele valutare la BNR au scăzut în noiembrie cu 454 de milioane euro, de la 32,2 miliarde euro la 31,7 miliarde euro, într-o perioadă în care dealerii băncilor au suspectat frecvent banca centrală că a intervenit pe piața valutară prin vânzări indirecte de euro pentru a susține moneda națională.
BNR a înregistrat în noiembrie ieșiri de la rezerva valutară de 1,55 miliarde euro, reprezentând, potrivit unui comunicat al băncii centrale, alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaționale și altele.
BNR nu publică detalii privind ieșirile sau intrările din rezervele valutare și nici date despre eventualele intervenții pe piețele valutare, cu excepția serviciului lunar al datoriei publice, anunțat în avans.
Potrivit BNR, plățile scadente în luna noiembrie în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, au însumat 292 milioane euro.
În aceeași lună, au fost contabilizate intrări la rezerva valutară de 1,1 miliarde euro, provenite din alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaționale și altele.
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la finele lunii noiembrie au fost de 36,02 miliarde euro, față de 36,3 miliarde euro la 31 octombrie 2011.
Plățile scadente în luna decembrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează 108,3 milioane euro.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.