Spre sfarsitul acestui an, Romania ar putea sa realizeze o emisiune externa de obligatiuni in dolari, intentia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) fiind aceea de a diversifica denominarile imprumuturilor externe, a declarat, ieri, Cristian Popa, viceguvernatorul BNR. Reusita unei emisiuni in dolari ar fi un semnal clar al imbunatatirii performantelor Romaniei, investitorii de pe piata americana fiind mult mai exigenti, de unde o incredere mai mare in emitent pe pietele internationale, a explicat viceguvernatorul BNR.
Apropiata emisiune de euroobligatiuni pe termen de sapte ani se va realiza in conditii mult mai bune pentru Romania, spune Popa si va viza atragerea unei sume cuprinse intre 250 si 300 milioane de euro. El a precizat ca se urmareste cresterea numarului de investitori institutionali, care au rolul cel mai important pe piata internationala de capital.
-Romania va trebui sa evite cicluri separate de imprumut si sa aiba un grafic de restituire foarte prompt. Imprumuturile se vor realiza in limite moderate, sustenabile prin cresterea economica. Emisiunea cu scadenta la trei ani a vizat in principal componenta de retail. Redeschiderea in ianuarie a emisiunii pe cinci ani, prin suplimentarea ofertei cu 100%, a fost o decizie foarte buna si a crescut ponderea investitorilor institutionali. Foarte curand va fi lansata si emisiunea de eurobonduri pe sapte ani, unde vom tinti o proportie mai mare de investitori institutionali, care au rolul cel mai important in finantarile internationale-, a declarat Cristian Popa.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane