Din momentul in care Romania va deveni stat membru al Uniunii Europene, agentii economici nu vor mai fi obligati sa utilizeze facturile fiscale cu regim special. -De la data aderarii nu mai este reglementata utilizarea de facturi fiscale cu regim special, din cauza faptului ca prin anularea barierelor vamale, marfurile vor circula insotite de facturi emise de fiecare stat membru, care trebuie recunoscute de statul care realizeaza achizitia intracomunitara, indiferent de forma sa-, precizeaza un comunicat al guvernului, in legatura cu una dintre modificarile aduse Codului fiscal. Firmele vor factura astfel electronic, emitandu-si singuri documentele care, in acest moment, sunt tiparite si securizate de catre Imprimeria Nationala. Statul nu va mai detine, asadar, controlul asupra acestor documente, intrucat firma va putea tipari aproape la discretie astfel de formulare. In acest moment, contribuabilii inactivi, spre exemplu, asa-numitele firme-fantoma nu pot comanda facturi fiscale si chitante tiparite si personalizate de catre Imprimeria Nationala, intrucat angajatii companiei au dreptul legal de a le refuza cererea si totodata de a-i trimite la Fisc pentru a-si rezolva problemele.
Dupa eliminarea obligativitatii utilizarii acestor tipizate, cele aproximativ un sfert de milion de firme-fantome existente in prezent nu vor mai avea nicio opreliste pentru evaziuni fiscale. Contactat telefonic, directorul general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan, nu a dorit sa comenteze deciziile luate, dar ne-a precizat ca institutia este pregatita, daca va fi solicitata, pentru implementarea unui sistem de formulare pe suport electronic, care sa inlocuiasca actualele formulare pe hartie.
-In cazul in care vom fi solicitati, avem pregatit un sistem de implementare in care agentul economic sa-si preia seria si plaja in format electronic, de pe un web-site specializat, gestionat de Imprimeria Nationala. Suntem pregatiti si pentru implementarea unui sistem de raportare a tranzactiilor cu formulare pe suport electronic-, ne-a declarat, ieri, directorul general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan. Potrivit acestuia, sistemul ar putea functiona similar cu cel actual de declarare a obligatiilor de plata catre bugetul general consolidat al statului. -Raportarea ar putea cuprinde fluxul de formulare electronice in doua sensuri, respectiv cele emise si cele primite-, a explicat Docan.
Obligativitatea, anulata
Potrivit unui comunicat al guvernului, operatorii economici care vor detine in stoc la sfarsitul anului 2006 facturi fiscale speciale au posibilitatea sa le utilizeze si dupa data aderarii, pana la epuizare. Agentii economici pot si dupa aderare sa comande la IN astfel de tipizate, dar fara a mai fi obligati. -De asemenea, este permis ca orice operator economic sa-si personalizeze facturile emise, fara insa a fi obligat in acest sens-, mai precizeaza guvernul. Potrivit unei situatii recent emisa de catre Imprimeria Nationala, pana la sfarsitul lunii ianuarie a acestui an, la nivel national, s-a refuzat comanda de tipizate personalizate unui numar de 233.612 contribuabili declarati inactivi. Practic, acestia nu pot comanda facturi si chitante, dar si orice alt tip de document securizat pana nu isi rezolva problemele cu Fiscul.
Efectele legii
O alta masura care a avut ca scop combatarea evaziunii fiscale a fost si incheierea in ianuarie 2006 a unui protocol cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala care prevede ca Imprimeria Nationala sa comunice Fiscului orice livrare de formulare tipizate cu regim special care depaseste la o singura comanda sau prin comenzi succesive pe perioada unei luni cantitatea de 40 de carnete de facturi, facturi fiscale si chitante fiscale in blocuri/carnete sau 4.000 de seturi. Asadar, daca pica obligativitatea utilizarii acestor documente personalizate si securizate, cum se vor mai urmari incercarile de evaziune fiscala?
Potrivit unor situatii comparative, in 2005 volumul facturilor comandate la IN sau la tipografiile abilitate a crescut, fata de 2003 (n.r. – perioada in care se eliberau tipizate nepersonalizate), de trei ori, iar in cazul chitantelor, aproape ca s-a dublat.